Date companie
 
 
 
 

Grevă cu efect imediat

RSS Știri
 
 
Data publicării : 4 Mai 2022
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Greva Uzina Mecanica
 

Grevă spontană, la Uzina Mecanică Plopeni din județul Prahova! Angajații au refuzat să intre la primul schimb și au protestat, în curtea uzinei, față de salariile foarte mici. De asemenea, ei sunt revoltați din cauza anulării unor drepturi, în urmă cu doi ani, precum sporul de pericol și bonurile de masă. Un salariat de la Uzina Mecanică Plopeni câștigă, în medie, lunar, între 1.500 și 1.700 de lei, bani care nu-i pot asigura un trai decent. Ministrul economiei, Florin Spătaru, s-a deplasat la Plopeni și a discutat cu greviștii. El a promis creșterea lefurilor, de la 1 iunie, cu până la 250 lei, în funcție de categoria de salarizare. De asemenea, a declarat că, până în septembrie, vor fi achitate eșalonat bonurile de masă restante. Totodată, Spătaru a anunțat un control pentru verificarea contractelor colective de muncă și cu privire la respectarea contractelor de investiții. Săptămâna trecută, în poligonul Uzinei Mecanice Plopeni a fost testată muniția performantă termobarică. Ministrul Economiei anunța, atunci, că uzina ar putea produce o astfel de muniție, considerată de importanță strategică și cu un potențial de piață ridicat.


Grevă cu efect imediat

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2