Guvernul României a adoptat hotărârea prin care sunt stabilite condițiile în care vor fi deschise restaurantele, cafenelele, cinematografele și teatrele, de la 1 septembrie. Cluburile și barurile rămân închise.
MARCEL VELA, ministrul Afacerilor Interne ”Reluarea activităților cinematografelor, a instituțiilor de spectacole și a concertelor va fi permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului. Permisivitatea ca în cadrul organizării și desfășurării spectacolelor de tipul drive-in, ocupanții unui autovechicul să reprezinte grupuri de până la trei persoane. Reluarea activității cu publicul, a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consumul produselor alimentare și s-au băuturilor alcoolice și nealcolice de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor. Realuarea activităților restaurantelor din interiorul și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare.”
Totodată, se modifică și numărul participanților la spectacolele în aer liber: 500 de spectatori cu locuri pe scaune, la distanță de doi metri unul față de celălalat și cu purtarea măștilor de protecție pentru evitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Comisarii Protecției Consumatorilor și polițiștii bucureșteni au desfășurat o amplă acțiune de control, sâmbătă și duminică, în cluburile de noapte din București. Echipele de control au verificat respectarea prevederilor legale...
Virusul pestei porcine africane, depistat la o fermă din județul Timiș! La ferma respectivă, în care se află circa 30.000 de porci, autoritățile au stabilit zonele de supraveghere și de protecție. Conform comunicatului transmis de Direcția...
Terasele din Ploiești care încalcă legea sau deciziile prin care li s-a permis construirea, desființate sau reorganizate! Potrivit edilului Mihai Polițeanu, procedura de desființare sau reorganizare a teraselor aflate în ilegalitate...
Prima etapă a revenirii la normalitate a fost marcată astăzi, după ce Guvernul a adoptat o serie de măsuri, iar Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă a fost modificată.
Raed Arafat susține că autoritățile nu au în plan instituirea unui lockdown total! Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a declarat că decizia limitării circulației după ora 22:00 a fost luată pentru a limita întâlnirile dintre oameni și subliniază că în alte state, ora de intrare în casă este mult mai devreme comparativ cu țara noastră.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019