Guvernul premiază elevii de zece! Absolvenții care au obținut media zece la examenul de evaluare națională sau la bacalaureat vor fi premiați cu câte 2.000 de lei, respectiv cu câte 3.000 de lei, conform unei hotărâri adoptate, miercuri, în ședința de guvern.
VICTOR PONTA, premierul României "Ministerul Educației a propus un lucru care mi se pare de salutat, poate, care l-a facut și anul trecut, programul prin care premiem elevii care au luat zece la bac și s-a extins anul acesta pentru evaluarea națională. 104 elevi la bac."
Actul normativ a fost adoptat în prezența unor membri ai Consiliului Național al Elevilor, invitați în acest sens la ședința de guvern. Elevii care au obținut media zece la Bacalaureat au fost premiați și anul trecut cu câte 3.000 de lei, în acest an fiind însă premiați și elevii cu media zece la evaluarea națională. Premiile vor fi acordate, conform datelor oficiale, pentru 104 elevi cu media zece la bacalureat și 225 elevi cu media zece la evaluarea națională.
Elevii care au terminat clasa a VIII-a au susținut astăzi prima probă la Evaluarea Națională 2022, examenul la Limba română. Față de anul trecut, testul s-a desfășurat în condiții normale, după ce starea de alertă a fost ridicată, iar restricțiile anti-COVID au fost eliminate. Elevii au primit un text din „Toate pânzele sus” de Radu Tudoran, apoi un text din „Frânturi din viața lui Delavrancea”, de Cella Delavrancea, pe marginea cărora au avut mai multe întrebări. Ei au mai avut de rezolvat câteva exerciții de gramatică dar și de povestit o întâmplare din vacanță. Proba a durat 120 de minute. Candidații au ieșit încrezători din sala de examen și se așteaptă la note mari.
Protest, la ușa Guvernului! Membrii organizației de mediu Greenpeace au protestat, miercuri, în Piața Victoriei, față de posibila retragere a dosarului de înscriere în Patrimoniul UNESCO a sitului Roșia Montană.
Rezultatele sesiunii de vară a examenului de bacalaureat au fost afișate. Ministerul Educației a publicat rezultatele sub protecția codului pentru fiecare absolvent, atât pe site edu.ro, cât și în centrele de examen.
Peste 133.000 de absolvenți de liceu au susținut, astăzi, prima probă a sesiunii de vară a examenului de bacalaureat, cea la Limba și Literatura Română. Absolvenții de licee cu profil real, tehnologic...
Trei elevi au fost eliminați de la proba de matematică a Evaluării Naționale, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Elevii au fost descoperiți, joi, cu telefoane mobile în sala de examen, lucru...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019