Ilan Laufer a demisionat! Consilierul onorific al Vioricăi Dăncilă, care este și președinte al filialei Partidului Social Democrat din Statele Unite ale Americii, a anunțat, miercuri seară, că demisionează din funcții pe motiv că nu a fost invitat să facă parte din delegația care a însoțit-o pe Viorica Dăncilă peste ocean. Premierul României efectuează în perioada 22-29 septembrie o vizită în SUA. Laufer susține că ar fi trebui să fie invitat, deoarece se află în State de mai bine de un an, unde coordonează un program dedicat consolidării relațiilor economice bilaterale, dar și pentru că este președintele filialei PSD de peste ocean. Ilan Laufer a fost deranjat de faptul că premierul l-a ignorat, în schimb, a invitat în delegație alți consilieri externi. Laufer a fost numit, în decembrie, anul trecut, pe post de consilier onorific în Guvernul Dăncilă, funcție neremunerată.
Anunțul administrației SUA, de a suspenda pe termen nelimitat includerea României în programul Visa Waiver, nu a rămas fără reacții.
Klaus Iohannis și-a anunțat demisia din funcția de președinte al României. El a declarat, luni, că demisionează, începând cu 12 februarie, ”pentru a scuti România și cetățenii români” de această criză la care ar duce suspendarea sa.
Retragere, în PNL! Fostul lider al Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a anunțat că demisionează din Senatul României, dar nu a oferit detalii cu privind la motivele care l-au determinat să ia această hotărâre.
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la protestele din Capitală și-ar fi dat demisia, după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false...
Liderii PNL reuniți, duminică, în ședința Consiliului Național, au validat candidatura comună din partea coaliției a lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai. Decizia a fost votată în unanimitate. ”Sunt fericit să ducem...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019