Și-a dedicat viața marilor lui pasiuni: radioul, sportul și scrisul. Este vorba de Ilie Dobre, comentator sportiv de radio, jurnalist și scriitor, un nume răsunător în România, omul care a stabilit 10 recorduri mondiale omologate de World Record Academy și care, în 2014, a primit premiul „Omul Anului” în media, pentru promovarea sportului, a valorilor morale, a fair play-ului și a valorilor sociale în sport.
ILIE DOBRE, scriitor
„Am avut în sânge pasiunea de a comenta și, de aceea, am devenit comentator sportiv. Mai mult decât atât, dacă am comentat în presa scrisă, mi-a venit ideea să scriu cărți. Prima dată am publicat o carte despre Dobrim, amintirile lui, din 1992. Am scris peste 40 de cărți, aproape 50, a 48-a este aceasta, dintre care și romane, și cărți despre întâmplări din lumea fotbalului."
Pe Ilie Dobre îl inspiră tot ce este viu și însemnat, însă autentic. Așa a făcut și cu volumul său, „Crucea Eroilor Neamului de pe Piscul Bucegilor, inscripții de suflet.”
ILIE DOBRE, scriitor
„Această carte am scris-o fiindcă a insistat un inginer diplomat, Alexandru Dan Bartuc. Tatăl lui, în timpul când s-a construit această cruce, când s-a înălțat, pe Piscul Caraimanului. Crucea de la Caraiman este în cartea recordurilor. Această cruce are o întreagă istorie și este fascinantă la vremea respectivă, în 1926 – 1928, dacă nu cea mai grandioasă, în orice caz, printre cele mai grandioase construcții din lume. Eu nu știam că mai există cărți despre cruce. Erau, într-adevăr, documentare și m-am gândit ce să scriu eu dacă s-a mai scris, nu vreau să mă repet. Să repet ce au scris alții. Și atunci am scris niște inscripții de suflet."
Sportul este o altă mare pasiune a lui Ilie Dobre, pe care îl numește oxigen. La fel și radioul. A reușit, de-a lungul timpului, să creeze imaginea, celui care ascultă, că este pe stadion. Privește cu nostalgie trecutul fotbalului românesc.
ILIE DOBRE, scriitor
„Fotbalul românesc se află în declin, deci a fost în permanență în declin. Pe timpul în care comentam eu, deci la început, cu circa 4 decenii în urmă, se juca mult mai spectaculos, tribunele erau furnicar, erau jucători valoroși. Fotbalul, din păcate, nu este la nivelul acelor vremuri."
Ilie Dobre spune că fotbaliștii erau mult mai buni ca acum, mai implicați și a reușit, astfel, să-i surprindă în scrierile lui, pe care vă invităm să le răsfoiți.
„Sunt nebuni românii ăștia!”! Este percepția admirativă a scriitoarei franțuzoaice Christine Colonna-Césari, care a ajuns să îndrăgească atât de mult România, încât a părăsit Parisul pentru a se stabili definitiv la București.
„Obiecte și voci”, volumul de poezii recent publicat de valorosul scriitor contemporan Alexandru Sfârlea, nu a avut parte de o lansare de carte, din cauza pandemiei de coronavirus, dar odată publicat, a ajuns în librării.
Un profesor bihorean lansează “Biblia fotbalului”! Joi, 15 noiembrie 2018, orele 16,00 în Sala Traian Moșoiu a Primăriei Municipiului Oradea va avea loc lansarea cărții cu titlul “Mondialele, de la Montevideo la Moscova”, scrisă de profesorul Constantin Butișcă. Autorul prezintă detalii despre toate cele 900 de meciuri de la Campionatele Mondiale de fotbal desfășurate între 1930 și 2018. Totodată, prezintă date despre jucătorii care s-au remarcat la aceste meciuri, și mai ales partidele României la cele 7 ediții la care a participat și naționala.
Anchetă în cazul femeii găsită moartă pe un teren de fotbal din satul Ologeni, județul Prahova. Victima era dezbracată și anchetatorii iau în calcul ipoteza unui viol urmat de crimă. Femeia, în vârstă de 55 de ani, dispăruse...
Scriitorul Augustin Buzura a încetat din viață, aseară, la vârsta de 78 de ani! Considerat unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani, Augustin Buzura a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019