Banca Centrală Europeană a anunțat cursul valutar la care vor fi calculate accizele în 2014. Cursul va fi de circa 4, 45 lei pentru un euro, mai mic cu 1,6% decât cel la care au fost calculate accizele în acest an, de peste 4,52 lei. Cursul pentru 2013, anunțat de Banca Centrală Europeană pe 1 octombrie 2012, a fost mai mare cu 5,16 procente, în comparație cu anul precedent. Accizele sunt taxe speciale de consum care sunt achitate la bugetul de stat, pentru unele produse provenite din producția internă sau din import. Este vorba despre vinuri, bere, băuturi fermentate, produse intermediare, alcool etilic, tutun prelucrat, produse energetice, energie electrică. Guvernul a majorat de la 1 septembrie accizele la alcool. De asemenea, Executivul a introdus accize pentru bunuri de lux, precum mașini cu motor cu o capacitate cilindrică de peste 3.000 de centimetri cubi, iahturi, bijuterii, obiecte din aur, ceasuri de lux și anumite tipuri de armament, utilizate de persoane fizice. Măsura a fost introdusă pentru a compensa impactul negativ al reducerii T.V.A la pâine la 9%.
Ministerul Educației organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi la Școala Europeană de la Bruxelles. Candidații se pot înscrie până pe 14 mai 2021, prin depunerea dosarelor la Registratura...
România are un nivel scăzut de trai, comparativ cu alte state europene, dar, în mod surprinzător, se situează printre țările fruntașe la risipa de hrană. Totuși, românii au devenit conștienți de această risipă...
Situație tensionată cu privire la proiectul Magistralei 6 de metrou, Băneasa Otopeni! România riscă să piardă finanțare de 1,4 miliarde de lei oferită de Agenția Japoneză de Cooperare Internațională, dacă nu...
Metroul până la Aeroportul Otopeni, un proiect ambițios, înăbușit încă din fașă! Documentația pentru organizarea licitației privind execuția magistralei de metrou Băneasa - Aeroportul Otopeni a fost respinsă...
România, codașa Uniunii Europene, în ceea ce privește cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor! Țara noastră a alocat în anul 2018 doar 580 de euro pe cap de locuitor, pentru sănătate, situându-se pe...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019