Turiștii de la munte au profitat din plin de zăpadă. Dupa incheierea revelionului, s-au odihnit putin si apoi, cu forte proaspete, au ieșit din nou pe pârtie, cu sania sau cu schiurile.
VOX: "Am fost la vilă în Bușteni și după ce am luat masa și ciorbă de potroace de după petrecere, am zis să facem puțină mișcare! E bună și pentru mahmureală! E bună pentru de toate!"
VOX: "Cu sania, fiul e cu schiurile, facem prin rotație puțină mișcare! -Până când mai stați la munte? -Cred că încă două zile."
VOX: "-Unde ați petrecut Revelionul? -Aici, pe partie! (...) M-am uitat la concert, la artificii, a fost lume multă! Până la jumătatea pârtiei a fost plin toată noaptea!"
AMBIANȚĂ (turiști cu schiurile în spate)
Doi tineri, lipsiți de experiență și fără echipament corespunzător, au solicitat ajutorul salvamontiștilor pentru a ajunge în siguranță în orașul Codlea. Potrivit Salvamont Brașov, persoanele rătăcite au fost localizate în noaptea de joi spre vineri în Măgura Codlei, zona Piatra Albă.
Grecii mențin măsura testării la graniță, pentru toți turiștii care călătoresc pe cale terestră, indiferent dacă persoanele sunt, sau nu vaccinate. Atenție însă, procedura testării se va face, la fel ca până acum...
Peripeții în noaptea de Înviere, pentru o familie din Craiova! Oamenii au cerut ajutorul jandarmilor montani, după ce mașina în care se aflau a rămas blocată în zăpadă, în localitatea Runcu...
Stațiunea Stâna de Vale din Masivul Vlădeasa, județul Bihor atrage ca un magnet turiștii de toate vârstele, din țară și din străinătate. Oamenii vin aici pentru relaxare, sporturi în aer liber sau drumeții, pentru a respira...
Dacă în alte stațiuni accidentele pe pârtie se țin lanț, la Stâna de Vale, în județul Bihor, nu a fost înregistrat niciun incident. Stratul gros de zăpadă, temperaturile potrivite pentru această perioadă a anului...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019