Panică într-un cartier din Iași! Un garaj dezafectat, situat în zona pieței agroalimentare ”Alexandru cel Bun”, a luat foc și, din cauza vântului puternic, incendiul s-a extins la alte trei garaje. Un vecin a observat flăcările care se înălțau spre cer și a sunat imediat la 112. Locuitorii din zonă au sărit și ei să stingă focul dar a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a stinge pojarul.
VOX ”A luat mocnit și, din mocnit, a ars de praful s-a ales!”
VOX ”Am trecut cu mașina si am văzut. Ori scurtcircuit ori o mână criminală. Cine știe ce poate fi!”
Din flăcări au fost salvate o mașină, o motocicletă și alte câteva obiecte. Anchetatorii trebuie să stabilească, acum, de la ce a pornit incendiul. Nici pompierii bucureșteni nu au stat degeaba, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Mansarda unei case de pe Șoseaua Giurgiului a luat foc și a fost nevoie de intervenția echipajelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pentru anihilarea flăcărilor care amenințau să cuprindă întreaga clădire.
VOX ”Pompierii militari au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu izbuzncit la o casă. Ne-am deplasat la locul intervenției cu patru autospeciale cu apă și spumă , o ambulanță și o descarcerare. Când am ajuns, am constatat că incendiul se manistesta cu flacără deschis. Nu au existat victime, nu a existat pericol de propagare. Cauza incendiului este în curs de stabilire.”
Pentru a preveni izbucnirea incendiilor în anotimpul rece, autoritățile recomandă luarea unor măsuri, printre care, curățarea coșurilor de fum, supravegherea focului aprins în sobe sau în apropierea gospodăriilor, îndepărtarea materialelor inflamabile de sursele de foc, verificarea instalațiilor electrice și decuplarea aparatelor electrocasnice, atunci când nu sunt utilizate.
Nouă ore au luptat pompierii cu incendiul izbucnit, spre dimineață, într-un depozit de deșeuri plastice reciclabile din Salonta, județul Bihor. Trei hale au fost cuprinse de flăcări. Apelul care anunța incendiul...
Situație disperată la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iași. Este criză de sânge, iar zilnic doi pacienți află că nu pot fi operați. Oamenii sunt nevoiți să aștepte zile întregi pentru a fi operați, iar medicii...
Primul deces din cauza căldurii, înregistrat la Iași! Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost găsit prăbușit pe stradă, cu hipertermie severă. Omul, care avea o temperatură de peste 42 de grade...
Grav incident în trafic, în Capitală! Doi tineri au blocat o mașină și au distrus-o, chiar în mijlocul străzii. Agresorii, un bărbat și o femeie, lovesc automobilul cu picioarele și cu o crosă...
Momente emoționate, pentru absolvenții clasei a VIII-a din cadrul Liceului Teoretic Național din București! La festivitatea de absolvire au participat elevi, cadre didactice, dar și părinții adolescenților...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019