Dezastru natural de proporții în Munții Bucegi. Incendiul de vegetație din ultimele zile a făcut prăpăd, dar, în mare parte, cele 21 de focare au fost stinse. Două elicoptere ale Ministerului de Interne și un aparat de zbor particular plătit de Casa Regală au aruncat tone de apă peste zonele afectate de flăcări. Reprezentanții ISU Prahova au solicitat, încă de sâmbătă, Inspectoratului de Aviație intervenția unui elicopter în zonă. Ei au aflat astfel că niciunul dintre cele două aparate de zbor la care pot fi atașate dispozitive cu apă nu este funcțional. Și asta pentru că unul unul este trimis la service într-o altă țară, iar celuilalt îi lipsește o piesă. Peste două mii de metri pătrați de vegetație au ars de o săptămână, de când un trăsnet a lovit un copac și incendiul a izbucnit la altitudinea de 1.700 de metri. Reprezentanții Parcului Natural, ai Direcției Silvice Prahova, mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și peste 80 de voluntari au făcut un șanț de protecție în jurul focului.Zeci de pompieri, silvicultori, salvamontiști și jandarmi au intervenit și pe versantul din Argeș al Masivului Făgăraș, dar terenul accidentat a zădărnicit eforturile lor.
prin telefon: SORINA SĂVOIU, I.S.U. Argeș "Chiar de dimineațã a plecat un echipaj format din 15 subofițeri în zona pentru a-i schimba pe cei care au rãmas în zonã peste noapte pentru monitorizare, supraveghere și desfãșurarea activitãților specifice."
Incendiile de vegetație au făcut scrum până acum peste 170 de hectare de pădure din 12 județe. O altă problemă cu care se confruntă autoritățile este legată de agricultorii care își incendiază miriștile pentru igienizare.
SINDIA VLAIA, purtător de cuvânt, I.S.U. Timiș "Pentru arderea resturilor vegetale în condiții de legalitate, cetățenii trebuie sã solicite un permis de lucru cu focul și un aviz de la Protecția Mediului. În primul rând, arderea trebuie fãcută doar pe timp de zi, iar condițiile meteorologice trebuie sã fie fãrã vânt.``
Potrivit specialiștilor, parcelele care urmează să fie incendiate trebuie separate prin fâșii arate, pentru ca focul să nu se propage necontrolat.
Nouă ore au luptat pompierii cu incendiul izbucnit, spre dimineață, într-un depozit de deșeuri plastice reciclabile din Salonta, județul Bihor. Trei hale au fost cuprinse de flăcări. Apelul care anunța incendiul...
Biserică făcută scrum, chiar în Vinerea Patimilor! O persoană a anunțat la serviciul unic de uregnță 112, ieri, în jurul orei 17:00, că biserica din satul Topești, județul Vrancea este în flăcări.
Incendiu de proporții în comuna Brăduleț, din județul Argeș! Un bărbat în vârstă de 74 de ani a murit, după ce casa i-a luat foc. Omul nu a reușit să iasă din locuință, în momentul izbucnirii incendiului.
Incendiu la un bloc din municipiul Giurgiu! Flăcările au cuprins acoperișul imobilului de patru etaje. Este vorba despre un bloc cu o singură scară locuită, a doua fiind în construcție.
Pescador turcesc, prins la braconaj pe Marea Neagră, în zona economică exclusivă a României! Polițiștii de frontieră au depistat ambarcațiunea la o distanță de aproximativ 48 mile marine de localitatea tulceană...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019