Incendiu de proporții în localitatea Măgurele, la marginea Capitalei! Două hale pline cu mase plastice și carton au ars în totalitate, iar flăcările s-au extins și la o clădire de birouri aflată în apropiere. Un paznic a suferit arsuri pe 60% din suprafața corpului și a fost transportat la spital cu un elicopter al Ministerului de interne. Vântul puternic și materialele extrem de inflamabile depozitate în cele două clădiri au îngreunat misiunea pompierilor.
DECEBAL CHIFULESCU, inspector șef, I.S.U Ilfov "Intervenția a fost dificilă. La fel, din cauza materialelor depozitate, a ars mocnit, s-a extins. Au fost destule baloturi care așteptau să fie transportate. Material combustibil, vântul, după cum vedeți, bate și el."
Mai mult, operațiunile de stingere a incendiului au fost executate sub presiunea pericolului de explozie, deoarece în interiorul halelor se afalu depozitate și butelii pline cu oxigen. Cele două cladiri nu erau asigurate, iar pagubele sunt estimate la peste 150.000 de mii de euro. Anchetatorii caută să identifice, acum, cauza izbucnirii incendiului.
Nouă ore au luptat pompierii cu incendiul izbucnit, spre dimineață, într-un depozit de deșeuri plastice reciclabile din Salonta, județul Bihor. Trei hale au fost cuprinse de flăcări. Apelul care anunța incendiul...
Biserică făcută scrum, chiar în Vinerea Patimilor! O persoană a anunțat la serviciul unic de uregnță 112, ieri, în jurul orei 17:00, că biserica din satul Topești, județul Vrancea este în flăcări.
Incendiu de proporții în comuna Brăduleț, din județul Argeș! Un bărbat în vârstă de 74 de ani a murit, după ce casa i-a luat foc. Omul nu a reușit să iasă din locuință, în momentul izbucnirii incendiului.
Incendiu la un bloc din municipiul Giurgiu! Flăcările au cuprins acoperișul imobilului de patru etaje. Este vorba despre un bloc cu o singură scară locuită, a doua fiind în construcție.
Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul tragediei produse, aseară, în unitatea mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul „Victor Babeș”. Audierile în dosar au început, deja, încă din cursul nopții.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019