Date companie
 
 
 
 

Incendiu, în Spitalul CF din Cluj-Napoca

RSS Știri
 
 
Data publicării : 22 Noiembrie 2020
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : cluj, spital, incendiu, scurtcircuit, toaleta, napoca, cf
 

La doar o săptămână de la tragedia de la Piatra Neamț, un alt spital a fost afectat de incendiu. Pompierii au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea focului izbucnit la Spitalul CF din Cluj-Napoca, într-o toaletă de la primul etaj al Secției de Boli Interne. Incendiul s-a manifestat cu degajare mare de fum pe întreg etajul. Trei pacienți dintr-un salon au fost evacuați, iar alți 11 au fost mutați în alte saloane. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Potrivit anchetatorilor, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit la instalația electrică a grupului sanitar. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, unitatea sanitară a fost amendată, anul trecut, cu suma de 50.000 de lei, din cauză că nu a solicitat autorizație de securitate la incendiu. Reprezentanții I.S.U. Cluj precizează că, în urma unui control efectuat în luna noiembrie 2019t, s-a constatat că, deși au fost emise două avize de securitate la incendiu, unul în 2009 pentru modernizarea secțiilor oftamologie și ORL, iar celălalt în 2015, pentru modernizarea blocului operator și a secției A.T.I., unitatea sanitară nu a solicitat și autorizația de securitate la incendiu aferentă celor două avize.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Mașini carbonizate, pe Calea Moșilor ( 25 Martie 2025 )

    Incendiu puternic în București, pe Calea Moșilor! Un autoturism a luat foc în mers, iar flăcările s-au extins la mai multe mașini parcate. Potrivit polițiștilor, șoferul, care era singur în mașină, a reușit să iasă rapid și a scăpat teafăr.

  • Incendiu cu o victimă, în județul Botoșani ( 23 Martie 2025 )

    Un bărbat din localitatea Rădeni, județul Botoșani, a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în locuința sa, care a luat foc, din cauza jarului căzut din sobă. 

  • Incendiu în Delta Dunării ( 18 Martie 2025 )

    Un incendiu puternic a cuprins vegetația uscată din localitatea Ilganii de Jos, din Delta Dunării. Mai multe obiective economice au fost puse în pericol.

  • Incendiu mortal în județul Galați ( 10 Martie 2025 )

    Incendiu mortal într-o localitate din județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. O casă din comuna Munteni a fost cuprinsă de flăcări. Din păcate, bărbatul în vârstă de 88 de ani, care locuia în casă, nu a reușit să se salveze.

  • Pregătiri pentru gala ”Poveste Folk” ( 2 Martie 2025 )

    Promovarea muzicii folk continuă, la Național FM! La un an de la debutul emisiunii ”Poveste folk”, prezentatorii Adrian Vascu și Teo Boar anunță un nou proiect și, anume, o gală dedicată muzicii folk. Gala, organizată sub genericul...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2