Incendiu de proporții, la ieșirea din Făgăraș spre Sibiu! Focul a cuprins, vineri seară, câmpul de la ieșirea din Făgăraș oraș, în apropierea Drumului Național 1. Norul de fum dens a redus la minimum vizibilitatea, motiv pentru care traficul rutier a fost blocat total. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, incendiul de vegetație s-a manifestat pe aproximativ 20 de hectare, cu flăcări care atingeau 4-5 metri înălțime. Din cauza vântului puternic focul s-a extins cu repeziciune, îngreunând munca pompierilor. Deocamdată nu se știe de la ce a izbucnit incendiul de la ieșirea din Făgăraș. În timp ce pompierii se luptau cu focul de lângă DN 1, alte trei incendii de vegetați au izbucnit, unul pe o stradă din oraș, al doilea la intrare în Făgăraș dinspre Brașov, iar al treilea între Măieruș și Apața. Pompierii atrag atenția că persoanele care aprind focuri necontrolate în scopul curățării terenurilor de resturi vegetale și vegetație uscată riscă amenzi între 1.000 - 2.500 lei. Arderea vegetației uscate și a gunoaielorde pe terenuri este posibilă doar în baza permisului de lucru cu foc eliberat de primărie, după informarea prealabilă a serviciului pentru situații de urgență și cu acceptul scris al autorității competente pentru protecția mediului. Trebuie știut că nu se permite focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt. În perioadele de secetă prelungită este interzisă arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale.
Nouă ore au luptat pompierii cu incendiul izbucnit, spre dimineață, într-un depozit de deșeuri plastice reciclabile din Salonta, județul Bihor. Trei hale au fost cuprinse de flăcări. Apelul care anunța incendiul...
Biserică făcută scrum, chiar în Vinerea Patimilor! O persoană a anunțat la serviciul unic de uregnță 112, ieri, în jurul orei 17:00, că biserica din satul Topești, județul Vrancea este în flăcări.
Incendiu de proporții în comuna Brăduleț, din județul Argeș! Un bărbat în vârstă de 74 de ani a murit, după ce casa i-a luat foc. Omul nu a reușit să iasă din locuință, în momentul izbucnirii incendiului.
Incendiu la un bloc din municipiul Giurgiu! Flăcările au cuprins acoperișul imobilului de patru etaje. Este vorba despre un bloc cu o singură scară locuită, a doua fiind în construcție.
Poluare masivă, noaptea trecută, în București și în zonele limitrofe! Toți indicatorii de măsurare a calității aerului au arătat depășiri mult peste limita maximă admisă. În toate cartierele Capitalei, la miezul...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019