Peste 130.000 de absolvenți de liceu s-au înscris pentru susținerea examenului de bacalaureat, în sesiunea de vară 2023. Conform Ministerului Educației, probele scrise din prima sesiune se vor desfășura în perioada 26 - 29 iunie, în peste 460 de centre. Luni va fi susținută prima probă, cea de limba și literatura română, urmând ca, marți, să aibă loc proba obligatorie a profilului, matematică și istorie. Miercuri, va avea loc proba la alegere a profilului și specializării, iar joi, se va desfășura proba de limbă și literatură maternă. Probele vor începe la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli va fi permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30. Rezultatele inițiale vor fi afișate în 3 iulie, iar contestațiile pot fi depuse ori transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie. În perioada alocată probelor scrise, între orele 8:00 - 16:00, Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800 801 100, pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități de organizare la examenul de bacalaureat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019