Date companie
 
 
 
 

Începe testarea dronelor medicale

RSS Știri
 
 
Data publicării : 21 Ianuarie 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Drone medicale
 

A început testarea oficială a proiectului care prevede transportarea probelor biologice și a medicamentelor, între spitale, cu drone medicale, derulat de Spitalul Județean Bihor! Primul zbor experimental, efectuat cu o dronă X11, s-a desfășurat pe traseul Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea-Spitalul Municipal Gavril Curteanu, pe o distanță de șase kilometri aerieni și a fost parcurs în aproximativ șapte minute.

AMBIANȚĂ ZBOR DRONĂ

GHEORGHE CARP, manager, Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea

"Este disponibil 24 de ore din 24 pentru că poate să zboare și noaptea. În al doilea rând, personalul de la heliport va fi instruit ca să piloteze aceste drone, deci nu trebuie să angajăm alt personal, iar costurile de funcționare sunt mult reduse față de mașini care trebuie să facă tot felul de tururi în permanență. Vor rămâne cele trei drumuri obișnuite, dimineață, la prânz și seara la spitale, iar în caz de urgențe sau într-un caz care solicită transportul probelor biologice și de sânge sau medicamente, putem utiliza aceste drone."

Tipul de dronă folosit în zborul experimental poate transporta probe de laborator, medicamente și sânge, și a fost conceput pentru a parcurge distanțe scurte urbane și la altitudini joase, viteza de deplasare fiind de 40 km/h. Compania producătoare a dispozitivelor are, însă, în vedere să pună la dispoziție beneficiarilor proiectului și drone mai mari, care pot transporta încărcături mai grele și se pot deplasa cu până la 150 km/h.

MIHAI JURCA, city manager, Primăria Municipiului Oradea

"De acum încolo începem să analizăm datele și începem să planificăm ceea ce va deveni o operațiune de zi cu zi, și anume operarea în condiții normale în fiecare zi. Vedem care sunt rezultatele testului, vedem care sunt datele, vedem ce costuri vom avea pentru că în funcție de tipul de aeronavă, frecvența zilnică, vom vedea ce costuri avem și ne uităm și spre finanțări europene pentru că cel mai probabil am putea să accesăm finanțări europene pentru aeronava în sine și pentru trainingurile personalului pe care oricum noi îl avem aici datorită heliportului."

Costurile unui astfel de aparat de zbor pornesc de la 60.000 de euro și pot ajunge chiar și până la 100.000 de euro, în funcție de dotări și specificațiile tehnice.


Începe testarea dronelor medicale

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2