Date companie
 
 
 
 

Intervenție de amploare a pompierilor

RSS Știri
 
 
Data publicării : 9 Aprilie 2025
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : pompieri, interventie, cos
 

Intervenție de amploare a pompierilor în localitatea Horodnic de Jos, din județul Suceava. Echipaje de la Detașamentul de pompieri Rădăuți au intervenit cu patru autospeciale și o ambulanță SMURD, pentru stingerea flăcărilor care au cuprins două anexe gospodărești. Lor li s-au alăturat lucrătorii serviciilor voluntare pentru situații de urgență Horodnic de Jos și Horodnic de Sus. Exista riscul ca flăcările violente să se extindă la întreaga gospodărie. Din fericire, pompierii au reușit să localizeze și să stingă flăcările în câteva zeci de minute, salvând, astfel, locuința și celelalte anexe cu bunurile aferente. În incendiu au ars acoperișul bucătăriei de vară și cel al șurii, pe o suprafață totală de aproximativ 90 de metri pătrați. Nu s-au înregistrat victime. Conform ISU Suceava, focul a izbucnit din cauza scânteilor provenite din coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. Pompierii reamintesc o serie de recomandări pentru a preveni astfel de incidente grave. Coșurile de fum trebuie să fie verificate, reparate și curățate periodic de persoane specializate. Ele trebuie izolate față de elementele combustibile ale planșeelor. În podurile clădirilor, coșurile se tencuiesc pe interior și pe exterior și se dau cu var, pentru a se putea observa cu ușurință eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile.


Intervenție de amploare a pompierilor

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Incendiu mortal, în județul Botoșani ( 8 Aprilie 2025 )

    Incendiu violent în comuna Românești din județul Botoșani! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat în vârstă de 88 de ani a murit, în urma unui incendiu care i-a cuprins anexa în care locuia...

  • Mașini carbonizate, pe Calea Moșilor ( 25 Martie 2025 )

    Incendiu puternic în București, pe Calea Moșilor! Un autoturism a luat foc în mers, iar flăcările s-au extins la mai multe mașini parcate. Potrivit polițiștilor, șoferul, care era singur în mașină, a reușit să iasă rapid și a scăpat teafăr.

  • Imobil în flăcări ( 23 Martie 2025 )

    Momente de panică la un imobil din Rădăuți, județul Suceava! Flăcările au izbucnit la acoperișul unei clădiri cu patru apartamente, punând în pericol atât locatarii, cât și clădirile învecinate.

  • Incendiu mortal în județul Galați ( 10 Martie 2025 )

    Incendiu mortal într-o localitate din județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. O casă din comuna Munteni a fost cuprinsă de flăcări. Din păcate, bărbatul în vârstă de 88 de ani, care locuia în casă, nu a reușit să se salveze.

  • Interventie de salvare pe lacul înghețat ( 2 Martie 2025 )

    Operațiune de salvare pe un lac de acumulare de pe râul Siret, pe raza localității Rogojești din județul Botoșani! Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au intervenit, sâmbătă, pentru salvarea a trei bărbați...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2