Încă o amânare, până la intrarea în vigoare a noii liste de medicamente compensate. Ministrul Sănătății a anunțat că românii se vor trata cu medicamente noi, începând cu 1 octombrie, nu de la 1 august, așa cum promisese în urmă cu două luni. Mai mult, în aprilie, Eugen Nicolăescu afirma că vom avea o nouă listă a medicamentelor compensate, până la 1 iulie.
VASILE BARBU, președinte, Asociația Națională pentru Protecția Pacienților "O astfel de decizie de amânare pot să o numesc o decizie criminală, pentru că niște oameni vor muri. Acei politicieni, care-și asumă amânarea aplicării noii liste de medicamente, trebuie să-și asume și morții."
Producătorii de medicamente susțin că suma, pe care statul ar urma să o aloce pentru noua listă, va fi suportată integral de ei, prin taxa clawback.
OANA IGRIȘAN, director, A.R.P.I.M. "În primul an va fi undeva la o sută de milioane de lei, urmând ca, în anul urmãtor, sã creascã pânã pe la 400 de milioane."
Lista de medicamente compensate și gratuite nu a mai fost actualizată de cinci ani, în țara noastră, în condițiile în care bolnavii din alte state europene au acces la tratament inovator imediat după ce este autorizat.
Sute de mii de noi doze de vaccinuri împotriva tuberculozei și hepatitei B, disponibile în perioada următoare! Ministerul Sănătății a anunțat că a achiziționat 406.000 de doze de vaccin anti TBC...
Șeful Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor, Petre Neacșa, a fost arestat preventiv, pentru luare de mită. Măsura a fost luată în dosarul privind cumpărarea de nave la suprapreț...
Sindicaliștii din sistemul sanitar nu sunt de acord cu ordinul ministrului Sănătății, care va impune testarea periodică a personalului medical nevaccinat și obligativitatea suportării costurilor din buzunarul...
Companiile încep vaccinarea angajaților! Vicepreședintele CNCAV, Andrei Baciu, a anunțat că săptămâna aceasta, peste 40 de companii vor organiza centre de vaccinare la sediile lor, pentru a imuniza...
Garanție de 50 de bani, pentru sticlele din plastic! Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat la un post de televiziune, că săptămâna viitoare va prezenta coaliției de guvernământ un act normativ...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019