România are nevoie în acest an de măsuri de susținere a investițiilor, acestea fiind motorul creșterii economice. Cel asa sustin reprezentantii I.M.M.-urilor.
OVIDIU NICOLESCU, presedinte, C.N.I.P.M.M.R. "Prioritatea numarul unu pentru relansarea economiei romanesti o constituie stimularea investitiilor. Analizele realizate de noi au aratat ca cea mai mare parte investitorilor, peste 99 la suta, sunt investitori mici, I.M.M.-uri care investesc maxim un milion de euro."
LIVIU ROGOJINARU, vicepresedinte, C.N.I.P.M.M.R. "Cu toate ca este un moment destul de dificil, I.M.M.- urile incerca sa ramana in picioare. Trebuie sa va dati seama ca cei care au ramas in activitate sunt chiar oameni seriosi, I.M.M. serioase"
Agentia pentru implementarea proiectelor si programelor pentru intreprinderi mici si mijlocii a aprobat deja procedurile de implementare a programelor cu finantare de la buget pentru sprijinirea femeilor si tinerilor manager, a mestesugurilor si artizanatului.
DUMITRU NANCU, vicepresedinte, A.P.P.I.M.M. "Practic avem sase programe, care au fost lansate pentru prima data in luna martie. Aceste programe vin in sprijinul investitorilor, pentru a rezolva, in mare, problemele acestora: accesul la finantare si accesul la creditare."
Anual, prin legea bugetului se acorda fonduri in valoare de o,4 la suta din PIB, pentru sustinerea I.M.M.-urilor. Majoritatea reprezinta fonduri nerambursabile.
100 de ani de relații diplomatice între România și Japonia, marcați de Banca Națională a României, prin lansarea unei monede de argint! Aceasta a fost inclusă în circuitul numismatic al BNR și va avea...
Dacă e duminică, e Start Show România! Echipa de producție a intrat în vacanță, dar asta nu înseamnă că telespectatorii ar putea fi lipsiți de spectacolul de televiziune preferat. Diana Matei și Adrian...
România, sub amenințarea ciclonului de la Marea Neagră! Meteorologii avertizează că, în acest sfârșit de săptămână, țara noastră va fi lovită de ciclonul format în Marea Neagră, fenomen care va genera furturni puternice.
Carnea de porc s-ar putea scumpi cu 25%, în lunile următoare, pe fondul scumpirii furajelor. Și asta deși se înregistrează un minimum istoric al valorii porcilor la poarta fermei. Avertismentul vine din partea...
Distracția continuă, la Național TV! Gazdele „Start Show România” vă dau întâlnire mâine, de la ora 13:00, la o nouă ediție de excepție. Vă veți petrece ziua de duminică în compania unora dintre...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019