Vremea excesiv de călduroasă favorizează apariția căpușelor. În zonele verzi din București și din țară se înregistrează o adevărată invazie a acestor insecte deosebit de periculoase. În ultima săptămână, numărul persoanelor înțepate de căpușe, care s-au prezentat la camerele de gardă ale spitalelor, a crescut simțitor. Mușcătura acestei insecte nu este întotdeauna dureroasă, dar poate fi extrem de periculoasă, din cauză că poate provoca borelioza sau boala Lyme.
VIOLETA MELINTE, medic, Spitalul "Victor Babeș" "Dacă vedem că ne-a mușcat căpușa putem să o îndepărtăm și singuri. Cu cât trece mai mult timp, o zi, două trei, căpușa se așează și mai bine pe piele și este mai dificil de îndepărtat chiar și de către noi și, atunci, pacienții sunt îndrumați într-un serviciu chirurgical."
Când este depistată că s-a înfipt în piele, căpusa trebuie scoasă fără întârziere, cu recomandarea de a se încerca extragerea totală. Folositi o pensetă pentru a apuca strans căpușa de cap sau de gura, în apropierea pielii și trageti ferm si constant, până se desprinde. Potrivit specialiștilor, insecta poate fi desprinsă și cu ajutorul tampoanelor îmbibate cu tinctură de iod sau cu acetonă. După eliminarea căpușei, trebuie să spălați imediat zona mușcăturii cu apă și săpun și să o dezinfectați cu alcool sanitar. Puteți să aplicați și un unguent cu antibiotic cu spectru larg. În cazul apariției unei pete roșii sau a unor inele rosii concentrice extinse, însoțite de stare de rău, dureri musculare, febră, dureri de cap, senzație de ceafă și gât înțepenit, dureri la nivelul articulațiilor, mergeți imediat la medic. Pentru a nu se ajunge, însă, în astfel de situații, este bine să evitați zonele infestate cu căpușe. Dacă ieșiți la iarbă verde, în parcuri, pe pajiști sau prin păduri, este bine să purtați haine în culori deschise care să vă protejeze brațele și picioarele. Culoarea deschisă ajută, prin contrast, la identificarea ușoară a căpușelor. De asemenea, este indicat să aveți încălțăminte închisă. Medicii epidemiologi recomandă atenție sporită și respectarea măsurilor de prevenire, mai ales acum, când, în minivacanța de Paște și 1 Mai, un număr mare de persoane petrec în natură și riscă să fie înțepate de căpușe.
Producătorii vaccinurilor Pfizer și Moderna, aprobate în Uniunea Europeana și folosite și în România, susțin că produsele lor au o eficacitate de circa 95% în prevenirea simptomelor ușoare și severe ale bolii COVID-19.
Eveniment în spiritul sărbătorilor de iarnă, organizat de Asociația "Sănătatea ta" din Oradea în fața Spitalului Municipal „Gavril Curteanu”, unitate sanitară suport COVID-19. În acel loc au fost amplasați, în formă de inimă...
Protest împotriva defrișării pădurilor și a tăierilor ilegale, în fața fabricii companiei Kronospan din Sebeș. Joi seara, protestatarii s-au pus în fața camioanelor încărcate cu lemne și nu au mai permis...
Solidaritatea este cel mai bun medicament în aceste vremuri de pandemie, iar companiile care au donat și donează spitalelor cele de trebuință ne ajută să respirăm mai liniștiți! Încă din primul moment...
Campanie stranie, în București, Iași, Brașov și în alte orașe din țară! O artistă din Capitală a creat o serie de ilustrații înfățișând medici cu aure și în posturi de sfinți, în cadrul unei campanii derulate de o agenție de publicitate...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019