Date companie
 
 
 
 

Investitorii străini cer stoparea ordonanțelor de urgență

RSS Știri
 
 
Data publicării : 4 Octombrie 2018
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : urgenta, investitori, consiliul, straini, ordonante
 

Consiliul Investitorilor Străini cere guvernului Dăncilă să oprească practica tot mai frecventă de a adopta prin Ordonanțe de Urgență măsuri radicale și cu efecte majore în economie. Consiliul solicita executivului printr-un comunicat de presă, adoptarea acestor măsuri prin proiecte de lege transmise în Parlament, unde să fie supuse dezbaterii politice reale. Investitorii străini dau câteva exemple de măsuri de mare impact adoptate în ultimul an prin OUG: transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, parteneriatele public-private, salarizarea personalului plătit din fonduri publice, rectificarea bugetară, achizițiile publice, absorbția fondurilor europene, legea insolvenței, Fondul Suveran pentru Investiții și Dezvoltare, Codul Fiscal și Codul de Procedură Fiscală. Consiliul Investitorilor Străini atrage atenția că, chiar dacă există îngrijorări legitime legate de disponibilitatea forței de muncă, inflație sau nivelul deficitului, economia României operează deocamdată la parametri normali.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Accident mortal pe autostradă, în județul Timiș ( 27 Iunie 2021 )

    O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost rănite, în această dimineață, într-un grav accident de circulație produs pe Autostrada 1, în județul Timiș. Accidentul a avut loc în dreptul localității Orțișoara...

  • Pericolul furtunilor de vară ( 21 Iunie 2021 )

    Vremea se încălzește, dar nu scăpăm de ploi. Meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică rămâne accentuată, la nivelul întregii țări, iar cantitățile de precipitații vor fi însemnate și vor fi însoțite...

  • Val de proteste, în România ( 17 Februarie 2021 )

    Val de proteste, în România! Polițiștii, ceferiștii și angajații din Sănătate au ieșit în stradă, la București și în alte orașe din țară, nemulțumiți de noile măsuri anunțate de Guvern, considerate anti-bugetari, dar...

  • Asociația Școlilor Particulare atacă în instanță închiderea școlilor si grădinițelor ( 30 Octombrie 2020 )

    Asociația Școlilor Particulare cere în instanță redeschiderea tuturor unităților de învățământ și grădinițelor particulare și de stat închise prin hotărâri ale comitetelor județene pentru situații de urgență.

  • Condițiile în care masca de protecție NU este obligatorie ( 26 Octombrie 2020 )

    Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, astăzi, conditiile în care purtarea măștii NU este obligatorie! Și aceasta în contextul în care weekend-ul trecut, Poliția Capitalei a aplicat amenzi bucureștenilor...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2