Cătălina Cincă: "Doliu național, după incendiul devastator ce a avut loc azi-noapte aici, în clubul Colectiv. Oamenii s-au călcat în picioare, și s-au cățărat unii peste alții în speranța că vor scăpa cu viață. Unii nu au mai reușit. Acum familiile lor vor răspunsuri de la autorități. Cine este vinovat de această tragedie?"
Președintele Klaus Iohannis a mers la Clubul Colectiv, unde s-a produs tragedia. Șeful statului a adus un buchet de flori, a aprins o lumânare și a ținut un moment de reculegere alături de jurnaliști.
AMBIANȚĂ
KLAUS IOHANNIS, președintele României: ”Am ținut să văd locul în care s-a petrecut tragedia de aseară, să las aici un buchet de flori și o lumânare. Dumnezeu să îi ierte pe cei decedați! Celor care au scăpat din tragedie, sănătate și să aibă noroc să scape repede și bine! Familiilor îndurerate le transmit sincere condoleanțe, sunt în gând și în suflet alături de ei, iar familiilor răniților le doresc să aibă speranță, credință și cei internați să scape cu bine”,
El a spus, după ce a văzut localul, că este un spațiu total impropriu.
KLAUS IOHANNIS, președintele României: ” Este de neimaginat că în acest spațiu au putut să fie atâția oameni la un concert și să se întâmple totul într-un timp atât de scurt. Tragedia s-a întâmplat pentru că au fost ignorate norme simple”
La locul tragedie a fost și procurorul general al României. Tiberiu Nițu a declarat că ancheta este pentru omor calificat, pentru care "pedeapsa este foarte mare".
TIBERIU NIȚU, procurorul general al României: ”Pot fi pelevate probe, specialiștii criminaliști sunt pregătiți și știu să ridice probe și în astfel de situații. (...) Vorbim despre o începere de urmărire penală cu privire la faptă. În momentul în care se va putea dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la o persoană se vor stabili toate elementele, inclusiv poziția subiectivă a acelor persoane cu privire la care se va dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale și se va stabili forma de vinovăție. Nu vreau să spun de pe acum că va fi cineva acuzat de omor calificat sau ucidere din culpă.”
Edilul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, spune că din punctul de vedere al primăriei, Clubul Colectiv, unde s-a produs tragedia a funcționat legal. Controalele inspectorilor săi s-au desfasurat înainte de ora 16.30, în cadrul programului de lucru, nu seara și noaptea, când clubul are activitate. Primarul a mai declarat că localul nu are autorizații de la ISU pentru că aveau o declarație pe propria răspundere, care este cuprinsă într-un acord de funcționare. Piedone a precizat că va pune la dispoziție documentele în legătură cu acest club și că nu există un act pentru activități pirotehnice. Clubul Colectiv era autorizat să funcționeze din ianuarie, iar ultimul control la local a avut loc pe 21 octombrie, ocazie cu care s-a constatat lipsa personalului calificat. Clubul Colectiv se află în subsolul fostei fabrici Pionierul, o clădire de patru etaje, de pe strada Tăbăcarilor, nr. 7.
Zi de doliu la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea! Un pompier a murit la 46 de ani, la două săptămâni după ce s-a îmbolnavit de COVID-19.
Un tânăr de 22 de ani din județul Vaslui a murit, după ce a căzut într-o fântână aflată în lucru. El a fost acoperit de pământ, pentru că pereții puțului nu erau încă betonați. Mai multe echipe de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență au intervenit la locul incidentului.
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost surprins de un mal de pământ care s-a surpat. Ore întregi s-au chinuit pompierii să-l scoată de sub pământ. Nenorocirea s-a produs între localitățile Tureni și Petrești.
Statul român ar putea plăti tratamentele victimelor incendiului de la Colectiv pe durata întregii vieți a acestora, atât în țară cât și în străinătate. Plenul Senatului a aprobat propunerea legislativă referitoare la acordarea...
4 ani mai târziu au venit condamnările în cazul Colectiv, în urma căruia 64 de tineri și-au pierdut viața. Sentințe grele pentru patronii clublui dar și pentru administratora firmei de artificii sau pentru pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București care au verificat localul, fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor de securitate la incendiu.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019