Președintele amână promulgarea bugetului! Klaus Iohannis i-a chemat la Cotroceni pe premierul Sorin Grindeanu și pe ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan, pentru discuții pe marginea bugetului. Președintele i-a trimis premierului o scrisoare în care îi solicită o întrevedere marți, 14 februarie, ora 11.00, la Palatul Cotroceni. În document, Klaus Iohannis afirmă că, având în vedere că Parlamentul României a transmis spre promulgare Legea bugetului de stat pe anul 2017 și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, consideră oportună o întrevedere cu privire la cele două acte normative. Proiectul Legii bugetului de stat și proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale au fost adoptate de Parlament marți, 7 ianuarie. Comisia Europeană a îmbunătățit estimarea de creștere a economiei României în 2017 cu 0,5 puncte procentuale, la 4,4%, potrivit prognozei de iarnă publicată de instituție. În prognoză se arată că avansul va fi susținut de consumul intern și de investiții, dar ritmul este sub cel de 5,2%, pe care a fost fundamentat bugetul pe acest an.
Promisiunea președintelui interimar Ilie Bolojan privind dezvăluirea cheltuielilor prezidențiale din mandatul lui Klaus Iohannis a fost îndeplinită. Administrația Prezidențială a transmis lista completă a cheltuielilor cu zborurile...
Klaus Iohannis a părăsit definitiv Palatul Cotroceni, după ce luni a demisionat din funcție. Garda de Onoare i-a prezentat onorul la final de mandat.
Klaus Iohannis și-a anunțat demisia din funcția de președinte al României. El a declarat, luni, că demisionează, începând cu 12 februarie, ”pentru a scuti România și cetățenii români” de această criză la care ar duce suspendarea sa.
Proiectul legii bugetului de stat și proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2025 vor intra, miercuri, în dezbatere parlamentară. Potrivit programului aprobat de birourile permanente unite ale Senatului și Camerei...
Statul, pus la dietă! Proiectul de buget pe 2025 prevede mai puțini bani pentru Administrația Prezidențială, Senat și Camera Deputaților. Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat că a prezentat bugetul în cadrul coaliției și s-a convenit reducerea cheltuielilor statului.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019