Judecătorii Alina Ghica și Cristi Danileț au fost revocați din funcția de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit președintelui CSM, Oana Schmidt-Hăineală, Ghica a fost revocată cu 11 voturi pentru și 7 împotrivă, în timp ce, în cazul lui Danileț, s-au înregistrat 14 voturi pentru și 4 împotrivă. Este pentru prima dată când membrii CSM sunt revocați ca urmare a solicitărilor trimise de adunările generale ale judecătorilor. După pronunțare, Danileț a afirmat că este profund dezamăgit și că a fost amenințat încă din decembrie că va fi revocat din CSM. Plenul Consiliului a amânat de mai multe ori dezbaterile privind revocarea celor doi membri ai săi, după ce a primit rezultatele centralizate din țară ale votului privind pierderea mandatului. Procedura revocării a fost declanșată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea și Curtea de Apel Cluj. De altfel, procesele din mai multe instanțe din țară au fost suspendate, din cauza unui protest fără precedent. Magistrații au pus robele în cui, nemulțumiți de prestațiile lui Ghica și Danileț în CSM, dar și pentru că, prin voturile lor, au ajutat ca un procuror, Oana Schmidt Hăineală, să devină președinte al Consiliului.
VOX: "Așteptãm, cã zice cã e la Bucuresti cu magistratii ãstia, nu stiu, greva, cu CSM ãsta. E protest."
VOX: "-Nu știați cã e greva aici? -Nu. E afiș undeva. (...) Fac greva, ca au bani prea multi."
Magistrații și-au întrerupt activitatea câteva ore la judecătoriile din Botoșani, Alba Iulia, Suceava, Buzău, Sibiu sau Râmnicu Vâlcea.
MARIUS LUMINEANU, vicepreședintele Judecătoriei Rm. Vâlcea: "Este mai degrabã o nemulțumire față de amânarea din partea CSM de a adopta hotararea de revocaree a unor membri."
Alina Ghica și Cristi Danileț își depuseseră luna trecută candidaturile la funcția de vicepreședinte al CSM. Cei doi nu au mai participat marți la discuțiile și votul pentru alegerea judecătorului Adrian Bordea în postul de vicepreședinte. Acesta a fost singurul candidat și a adunat 16 sufragii.
Un nou protest al polițiștilor! Zeci de sindicaliști nemulțumiți au protestat în fața Palatul Cotroceni. Principalele lor revendicări se referă la grila de salarizare, modernizarea logisticii și dotarea cu echipamente tehnice de intervenție, precum și la ocuparea prin concurs a funcțiilor de conducere.
Sancțiuni după protestele de aseară, iar măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului rămân în vigoare! În conferința de presă susținută în această dimineață, prefectul Capitalei, Alin Stoica și șefii...
Sindicatele polițiștilor și personalului contractual din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au sărbătorit Ziua Poliției Române... în stradă! Sindicaliștii au protestat în Piața Romană, la Universitate, în Piața Victoriei...
Reprezentanții Partidul AUR au organizat un protest în fața Ministerului Sănătății, în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș”! Aceștia sunt extrem de nemulțumiți de sistemul de sănătate.
Proteste ale angajaților de la Ambulanță în mai multe orașe din România! Timp de două ore, în intervalul 10.00 – 12.00, angajații serviciilor de ambulanță au protestat pentru că, deși lucrează la acest serviciu de intervenție și se află în linia întâi în lupta împotriva COVID-19, legislația nu prevede ca ei să primească stimulent de risc.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019