Estetica urâtului și-a făcut simțită prezența și la Cluj-Napoca, acolo unde s-a înființat un muzeu al deșeurilor. Vizitatorii au, astfel, ocazia să vadă cum resturile menajere, dar și cele rezultate în urma activităților desfășurate la școală sau la serviciu, pot deveni adevărate opere de artă. La rândul lor, organizatorii speră ca prin această inițiativă să-i ajute, mai ales pe tineri, să conștientizeze importanța colectării selective și reciclării gunoaielor.
MARIANA LES, dir. executiv, A.J.P.M. Cluj: "În acest muzeu, puteți vedea fluxuri de producere, eliminare și reciclare a deșeurilor, pe toate tipurile de deșeuri urbane și nu numai."
ILIE BRIE, președinte, C.E.D.D. Cluj: "România gestionează doar 1-2% din deșeurile municipale. Numai acestea sunt colectate selectiv și trimise spre reciclare. Ținta, peste puțini ani, este de 50%."
Punctul de atracție al expoziției de la Cluj il reprezintă un robot realizat de studenții Universității Tehnice.
ALINA MOLDOVAN, președinte, Asociația studenților: "Am venit cu ideea de a face acest robot din deșeuri, atât DEE-uri, hârtii, PET-uri, practic evoluția deșeurilor de la hârtii, plastice și ajungând la DEE-uri pentru a conștientiza ce efecte au acestea asupra mediului."
Muzeul deșeurilor, de la Expo Transilvania, va rămâne deschis timp de două luni. În toată această perioadă, vizitatorii pot lua parte la cursuri legate de colectarea și reciclarea resturilor menajere.
Nouă ore au luptat pompierii cu incendiul izbucnit, spre dimineață, într-un depozit de deșeuri plastice reciclabile din Salonta, județul Bihor. Trei hale au fost cuprinse de flăcări. Apelul care anunța incendiul...
Fraudă uriașă în domeniul deșeurilor! Șapte firme specializate în colectarea și reciclarea deșeurilor au fost depistate cu nereguli grave de către inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul A.N.A.F..
Șarpele Glykon pleacă la Madrid! Faimoasa piesă, unică în lume, găzduită de Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanța, va fi transportată la Madrid, unde, în perioada...
Deșeuri din Occident, aduse ilegal în România! Sute de tone de gunoaie sosite din Germania si care ar fi trebuit sa ajungă la o firmă din județul Prahova au fost găsite în 25 de containere, în portul Constanța.
Anchetă în cazul containerelor cu deșeuri nereciclabile provenite din Belgia, descoperite în Portul Constanța, Sud Agigea! Echipele de control de la Poliția de Frontieră, Vamă și Garda de Merdiu...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019