Cel mai tânăr inventator din România este orădean! La doar trei ani și jumătate, Elian Farcaș a reușit să impresioneze numeroși inventatori consacrați din domeniul descoperirilor, la Salonul Internațional de Invenții și Inventică "Traian Vuia" de la Timișoara. Ca un adevărat inventator, Elian s-a prezentat la târg cu o creație proprie, un lansator de baloane.
ADRIAN FARCAȘ, tatăl lui Elian
"Invenția lui Elian este una destul de simplă, să zic așa. Este vorba de capătul unui vermorel înmuiat într-o soluție cu săpun care produce baloane de săpun."
Pentru invenția sa, Elian a fost premiat și medialiat cu aur.
Elian a moștenit pasiunea pentru invenții chiar de la tatăl său, care este un cunoscut inventator, având în palmares numeroase premii internaționale. Băiețelul spune că ar fi tare bucuros dacă invenția sa ar deveni jucăria preferată a cât mai multor copii. Elian deține deja un record național, fiind cel mai tânăr inventator participant la Saloanele de Inventică și Invenții din România.
ELIAN FARCAȘ, inventator
"Poți să ne spui ce ești tu? Inventator și comoară națională."
Pentru performanța lui, micul inventator are șanse mari să fie înscris în Cartea Recordurilor. Elian nu are de gând să se oprească aici. Băiețelul lucrează deja la un alt proiect și vrea să devină unul dintre cei mai mari inventatori ai lumii.
Anchetă la centrul de plasament din Voluntari, județul Ilfov, în cazul copilului bătut de un paznic pe motiv că sărea pe o saltea. Vă avertizăm că urmează imagini cu puternic impact emoțional.
Un copil de patru ani, din județul Prahova, a suferit arsuri grave, în timp ce se afla cu părinții la un grătar. Nenorocirea s-a produs din cauză că părinții au turnat o substanță inflamabilă pe grătar, pentru a-l încinge...
Un mort și patru răniți, între care un copil de trei ani, într-un grav accident rutier, produs pe drumul comunal dintre Roșiori și Chiroiu, în județul Ialomița! Un bărbat de 24 de ani, din Roșiori, care nu avea...
Accident mortal, în București! Un copil în vârstă de 10 ani a murit, în această dimineață, după ce a fost lovit, chiar pe trecerea de pietoni, de un motociclist în vârstă de 40 de ani. Accidentul s-a produs...
Copilul de 4 ani din județul Bihor, care a fost luat, vineri, de o viitură, a fost găsit mort. Copilașul se afla în mașină, împreună cu părinții și fratele său, în drum spre casă. Automobilul trebuia să treacă prin pârâul Valea Neagră...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019