Date companie
 
 
 
 

Lege contra risipei alimentare

RSS Știri
 
 
Data publicării : 28 Mai 2022
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Lege risipa alimentara
 

Cinci milioane de tone de alimente sunt aruncate, anual în țara noastră, în timp ce peste 150.000 de copii merg în fiecare seară flămânzi la culcare! Cu aceste argument vine inițiatorul Legii privind diminuarea risipei alimentare, deputatul Florin-Alexandru Alexe, care, în prezent, dorește reformarea cadrului legislativ. El afirmă că legea inițială, adoptată în legislatura 2012-2016, a reprezentat primul pas către asumarea luptei împotriva risipei alimentare de către societatea românească. Acum însă, este nevoie de o nouă lege, capabilă să răspundă provocărilor prezentului.

prin telefon: FLORIN-ALEXANDRU ALEXE, deputat PNL

”Din studiile pe care le avem disponibile și la nivelul Uniunii Europene și la nivelul României: 49% din risipă este la nivelul gospodăriei, iar restul de 51% revine retailerilor, producătorilor și așa mai departe. Mult mai ușor să fie constrânși de lege sau îndreptați de lege sunt cei din industrie, din retail, pentru consumatori este un proces îndelungat. Am propus anumite sancțiuni pentru cei care nu raportează, pentru că avem o problemă și legată de raportarea acestor date de risipă alimentară. Ei vor trebui să raporteze anual aceste cantități care sunt aruncate și acum, în premieră, de asemenea, vor trebui să aibă un plan anual de diminuare a risipei alimentare. Iar amenzile, chiar dacă noi am propus în proiectul de lege, urmează să fie dezbătute, discutate inclusiv cu actorii implicați.”

Obiectivul principal al noului proiect de lege este înjumătățirea pe cap de locuitor a risipei alimentare, până în anul 2030. Inițiatorii susțin că va fi creată o platformă online împotriva risipei alimentare, gestionată de Ministerul Agriculturii. În acest fel, vor fi raportate datele privind risipa alimentară de către operatorii economici. De asemenea, operatorii economici vor primi constant materiale informative, redactate de către Ministerul Agriculturii, ce vizează lupta împotriva risipei alimentare. În cazurile în care companiile vor continua să își păstreze obiceiurile nocive, administrația publică va avea obligația să intervină. Strategia națională împotriva risipei alimentare ar urma să fie actualizată cel puțin o dată la 5 ani. În prezent, România ocupă locul 9, în Uniunea Europeană, în topul celor mai risipitoare țări. Risipa alimentară globală generează 8% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră, un impact imens asupra climei și asupra societății. În același timp, calculele arată că, aruncând mâncarea la gunoi, un român irosește lunar între 400 și 670 de lei.


Lege contra risipei alimentare

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2