Date companie
 
 
 
 

Legea pentru alegerea președintelui modificată, votată de Senat

RSS Știri
 
 
Data publicării : 3 Iulie 2018
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : presedinte, amenzi, lege, alegere, alegator, sustine
 

Legea pentru alegerea președintelui României, modificată! Senatul a votat proiectul de lege depus de PSD la începutul lunii mai în procedură de urgență. Potrivit legii vechi, "candidaturile propuse de partidele și de alianțele politice, precum și candidaturile independente, puteau fi depuse numai dacă erau susținute de cel putin 200.000 de alegatori. În plus, un alegător putea susține mai mulți candidați". Forma actuală a legii prevede că "un alegător poate susține un singur candidat". O altă modificare are în vedere mărirea amenzilor în cazul nerespectării prevederilor noii legi. Astfel, în noua formă, acestea încep de la 2.500 de lei și pot ajunge și la 20.000 de lei. Printre altele, în inițiativa legislativă a PSD, se aplică o amendă între 2.500 și 5.000 de lei pentru neluarea de către organizatori a măsurilor necesare desfășurării normale a adunărilor electorale, precum și pentru distribuirea și consumarea de băuturi alcoolice în timpul acestor adunări ori tipărirea fără drept de buletine de vot. De asemenea, se sancționează refuzul de a permite accesul în secția de votare al candidaților, al persoanelor acreditate și al membrilor birourilor electorale pentru a asista la desfășurarea operațiunilor electorale. Noua lege prevede amenzi de la 5.000 lei la 10.000 lei aplicate de catre biroul electoral județean, biroul electoral al sectorului municipiului București sau biroul electoral pentru secțiile de votare din străinatate, pentru folosirea de către o formațiune politică a însemnului electoral al altei formațiuni politice sau a imaginii candidaților altei formațiuni politice. Alte amenzi din proiect variaza de la 10.000 lei la 20.000 lei, aplicate de catre "presedintele biroului electoral, in cazul savârșirii contravențiilor de către membrii acestuia sau de personalul tehnic auxiliar ori președintele biroului electoral ierarhic superior. Totodată, se impune ca, pe durata votării, accesul alegatorilor la urnele de vot este monitorizat audio-video in condițiile stabilite prin hotărâre de guvern.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2