Fondatorul și liderul trupei Phoenix, Nicu Covaci, s-a stins din viață, la vârsta de 77 de ani, în urma agravării stării sale de sănătate. Pe 22 martie, Nicu Covaci a fost operat pe creier, la Spitalul Județean din Timișoara. Potrivit medicilor, problemele apăruseră în urmă cu aproximativ două săptămâni, când artistul a simțit că îi amorțește fața, iar apoi a început să îi fie afectată vederea. În urmă cu două zile, membrii legendarei formații Phoenix au anunțat că au apărut complicații după operația pe creier suferită de Nicu Covaci în luna martie și că tratamentul postoperatoriu a fost oprit. Nicu Covaci a fost unul dintre cei mai mari muzicieni români, fondatorul legendarei formații Phoenix. El lasă o moștenire muzicală remarcabilă, nealterată de trecerea timpului. ”Strunga”, ”Mica Țiganiadă”, ”Andrii Popa”, ”Fata verde”, ”Mugur de fluier” sunt doar câteva dintre melodiile trupei Phoenix care sunt păstrate în memoria culturală românească.
(AMBIANȚĂ MUZICALĂ)
Nicu Covaci, fondatorul formației Phoenix, s-a născut la 19 aprilie 1947, în Timișoara. Compozitor, chitarist, pictor și grafician, a studiat din copilărie pianul, acordeonul, dar și limbile străine. Formația Phoenix a fost înființată în 1961 și a debutat în anul următor. În 1974, formația a fost interzisă și, trei ani mai târziu, membrii trupei au fugit în Germania. S-au întors în țară în 1990, an în care Nicu Covaci și Mircea Baniciu s-au reîntâlnit cu publicul din țară, după 13 ani de absență. Reacția publicului a demonstrat că muzica formației Phoenix este nepieritoare.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019