Leii lui Nuțu Cămătaru rămân la grădina zoologică din Parcul Bucov, de lângă Ploiești. La sfârșitul lunii februarie, animalele au fost luate de pe proprietatea familiei Balint pentru o perioadă limitată și urmau să fie mutate într-o rezervație din Africa. Pentru scoaterea felinelor din țară este nevoie, însă, de acordul proprietarului, iar în cazul de față nu se știe cine este acesta. Potrivit autorităților, Nuțu Cămătaru deținea ilegal animalele.
LAURA MOAGHER, director, Zoo Bucov "Am trimis către toate autoritățile abilitate adrese și am cerut un răspuns oficial. Mi s-a dat de la Garda de Mediu București rãspuns că, momentan, rămân la noi."
Potrivit programului inițial, cei patru lei ar fi trebuit să plece, în 9 aprilie, spre Africa de Sud. Din cauza că nu se găsește proprietarul, felinele rămân la Bucov pentru o perioadă nedeterminată. Îngrijitorii spun că leii s-au adaptat repede și sunt un câștig pentru noul lor cãmin.
LAURA MOAGHER, director, Zoo Bucov "Au adus foarte mulți vizitatori, deci nu ieșim în pierdere și nu îi ținem dintr-un fond special. Avem foarte multe donații, iar hrana lor e din donații."
GHEORGHE RAICU, șef formație, Zoo Bucov "Arată foarte bine, sunt sănătoși. Sigur au luat în greutate, cel puțin puii au luat 30-40% față de cum au venit."
Chiar dacă leii ar trebui sã aibă un spațiu mult mai mare, potrivit legii, nicio altã grãdină zoologicã nu le poate oferi condiții mai bune.
prin telefon: KUKI BÃRBUCEANU, reprezentant Organizația "Vier Pfoten" "Soluțiile în primul rând ar fi ca acești lei sã fie preluați, sã vină în proprietatea statutui, având în vedere cã nu există niciun act de proveniență! A doua soluție, care a fost sugerată chiar de Garda de Mediu, cel puțin bizarã, ar fi sã obținem acordul așa-zisului proprietar de a transfera acești lei în Africa de Sud, ceea ce mi se pare că e puțin jenant, dacă nu penibil!"
Pe 27 februarie, patru lei și doi urși, despre care comisari ai Gărzii Naționale de Mediu au constatat că erau deținuți ilegal pe proprietatea familiei Balint din București, au fost relocați la grădina zoologică de la Bucov, din marginea Ploieștiului.
Oradenii și turiștii din vestul țării pot vizita Grădina Zoologică din Oradea și capela din interiorul acesteai! Terenul pe care se află acum amplasată Grădina Zoologică a fost la început un parc amenajat în stil englezesc...
Un teren dezafectat și plin de bălării din centrul Oradiei, aflat în proprietatea Primăriei, va fi transformat, în următoarele luni, în prima grădină publică din țară, destinată persoanelor cu dizabilități.
Masacru, la Grădina Zoologică din Timișoara! Trei câini au reușit să pătrundă în habitatul cangurilor și au ucis toate cele șase animale existente în spațiul respectiv, adică, doi masculi si patru femele.
Grădina Palatului Episcopal Romano – Catolic din Oradea, redeschisă pentru vizitatori! Lucrările de amenajare a grădinii începute în luna mai a anului trecut s-au încheiat, astfel că de acum, atât orădenii, cât și turiștii veniți de pretutindeni se pot bucura de frumusețea spațiului verde.
Evadat din Penitenciarul Ploiești, prins după o lună! Culmea, deținutul a fost capturat de localnici, nu de polițiști. El a fost identificat în timp ce punea la cale un alt jaf. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, evadase...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019