Odată cu venirea toamnei, a intrat în vigoare programul ”Litoralul pentru toți”. Cei care care vor să meargă la mare vor plăti prețuri mai mici pentru cazare și mâncare. Potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc, prețurile pachetelor turistice de pe litoral vor scădea cu până la 70%. În acest program s-au înscris 42 de hoteluri, de la 2 până la 4 stele, din toate stațiunile, care pun la dispoziția turiștilor 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agențiile de turism partenere și revânzătorii lor, cât și direct de hoteluri. Cel mai ieftin pachet, la un hotel de două stele, fără mic dejun, costă 72 de lei pe noapte pentru două persoane, la minim cinci nopți închiriate. Hotelierii au anunțat că vor menține unitățile de cazare deschise până la finalul lunii. Programul ”Litoralul pentru toți”, ajuns la cea de-a 39-a ediție, se încheie pe 30 septembrie.Potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc, prețurile pachetelor turistice de pe litoral vor scădea cu până la 70%. În acest program s-au înscris 42 de hoteluri, de la 2 până la 4 stele, din toate stațiunile, care pun la dispoziția turiștilor 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agențiile de turism partenere și revânzătorii lor, cât și direct de hoteluri. Cel mai ieftin pachet, la un hotel de două stele, fără mic dejun, costă 72 de lei pe noapte pentru două persoane, la minim cinci nopți închiriate. Hotelierii au anunțat că vor menține unitățile de cazare deschise până la finalul lunii. Programul ”Litoralul pentru toți”, ajuns la cea de-a 39-a ediție, se încheie pe 30 septembrie.
”Litoralul pentru toți” a luat startul, luni-dimineață. În cadrul ediției cu numărul 42 a programului, turiștii se pot caza în stațiunile de pe litoralul românesc, la prețuri cu până la 70% mai mici...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019