Lucrările la Transalpina, pe ultima sută de metri! Drumarii au marcat drumul și, acum, montează peste patru kilometri de parapet de protecție și sute de indicatoare. Anul trecut, drumul a fost închis tocmai din cauză că lipseau elementele de siguranță. După ce firma care executa lucrarea de modernizare a DN 67 C, între Bengești Ciocadia, județul Gorj și Sebeș, județul Alba, a intrat în insolvență, lucrările au fost oprite și ceea ce era deja executat a început să se degradeze, punând în pericol circulația. Urmarea: autoritățile au decis oprirea traficului rutier! În primăvară, C.N.A.D.N.R. a preluat lucrările și a trecut la montarea elementelor de siguranță.
ALIN GOLUMBEANU, director adj., Direcției Regionale de Drumuri Craiova "Noi o să facem lucrări strict necesare pentru conservarea lui și pentru siguranța traficului. Lucrăm intens, avem undeva la opt echipe. Condițiile sunt destul de grele, temperatura, acum, 4 grade."
La redeschiderea oficială a drumului, peste câteva săptămâni, vor intra în vigoare și restricții de viteză și tonaj.
ION TUDOR, șef Secția de Drumuri Naționale Târgu Jiu "După ce am făcut marcajul, continuăm cu semnalizarea rutieră prin montarea semnelor în zonă, atenție la cum se lucrează, cum se circulă. Vom reuși să punem în siguranță drumul să se poată circula bine și în siguranță pe această zonă."
Turiștii sunt primii care apreciază finalizarea lucrărilor, dar și cabanierii din zonă au motive de bucurie.
VOX "Vă plimbați? Cum vi se pare? E foarte bun!"
IONUȚ NEGARĂ, cabanier "S-a montat în ritm alert. Sus, pe Transalpina, deja s-au montat parapapeți și turiștii au început să vină cu 50% mai mulți ca anul trecut."
Modernizarea Transalpinei, o șosea de 155 de kilometri, a început în 2009, când o firmă de construcții de drumuri a câștigat contractul în valoare de 432 de milioane de euro. 80 la sută din proiect era executat, când lucrările au fost oprite. Potrivit estimărilor făcute de experți, statul a fost prejudiciat cu 100 de milioane de euro. Banii ar putea fi recuperați de la constructor, pe cale judecătorească.
Turism și vaccinare! Prefectura Vâlcea a anunțat deschiderea unui centru de vaccinare drive-thru, pe Transalpina, în Pasul Urdele, la altitudinea de 2.145 metri, cel mai înalt punct al șoselei.
Percheziții domiciliare, într-un dosar privind lucrări ilegale executate în Parcul „Regele Mihai I”, fost Herăstrău, din București! Mai multe persoane sunt cercetate penal pentru efectuarea unor lucrări de demolare...
Probleme grave, la construcția lotului 2 al autostrăzii Sebeș – Turda! Construcția întâmpină piedici din cauza infiltrațiilor de apă. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, spune că lucrarea...
Decizia primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, de a aloca mai puțini bani pentru lucrările de modernizare de la Prelungirea Ghencea, stârnește nemulțumirea locuitorilor din sectorul 6. Edilul a decis că, anul acesta, doar 10 milioane de lei vor fi alocate pentru santierul de la Prelungirea Ghencea. Suma este însă cu mult sub necesarul finalizării lucrărilor. Cu acești bani se dorește finalizarea lucrărilor la primul tronson, demarate în 2019. Este vorba de numai 700 de metri dintre stada Brașov și strada Râul Doamnei. Rămâne în continuare un mister cine, când si cum va continua acest proiect până la conexiunea cu viitorul Pasaj Domnești. Localnicii au ajuns la capătul răbdării.
În sfârșit, începe execuția terasamentelor la pasajul de la Domnești, în vederea devierii traficului pe drumul județean spre Domnești. Lucrările la pasaj trebuiau finalizate în octombrie anul acesta, dar, la fel...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019