Dezastru la examenul național de definitivare, în învățământul preuniversitar! Mai puțin de jumătate, dintre profesorii care au susținut examenul, au luat note de trecere. Potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației, doar 47,83 la sută dintre profesori au promovat acest examen. Județul cu cea mai mare rată de promovare a fost Gorj, cu 76,47 la sută, iar cel mai slab, Caras-Severin, unde doar 29,33 la sută dintre profesori au luat definitivatul. Dascălii pun rezultatele obținute pe seama modificărilor făcute în acest an de minister, care a decis să ridice nota minimă de promovare a examenului, de la 7, la 8. O altă noutate a fost acordarea dreptului de a participa la examen și debutanților cu un an vechime la catedră. În această vară, s-au consemnat doar 32 de note de 10, cele mai multe fiind cuprinse între 8 și 8,49. Profesorii nemulțumiți de note pot depune contestații, între 23 și 24 iulie, la centrele de examen unde au sustinut proba. Rezultatele finale se vor afișa pe 27 iulie.
Sute de mii de noi doze de vaccinuri împotriva tuberculozei și hepatitei B, disponibile în perioada următoare! Ministerul Sănătății a anunțat că a achiziționat 406.000 de doze de vaccin anti TBC...
Șeful Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor, Petre Neacșa, a fost arestat preventiv, pentru luare de mită. Măsura a fost luată în dosarul privind cumpărarea de nave la suprapreț...
Ziua Drapelului Național al României este celebrată, astăzi, cu onoruri militare și ceremonii religioase. Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când guvernul revoluționar...
Companiile încep vaccinarea angajaților! Vicepreședintele CNCAV, Andrei Baciu, a anunțat că săptămâna aceasta, peste 40 de companii vor organiza centre de vaccinare la sediile lor, pentru a imuniza...
Garanție de 50 de bani, pentru sticlele din plastic! Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat la un post de televiziune, că săptămâna viitoare va prezenta coaliției de guvernământ un act normativ...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019