Date companie
 
 
 
 

Maia Sandu, la București

RSS Știri
 
 
Data publicării : 29 Iulie 2022
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Vizita Maia Sandu in Romania
 

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vizită oficială în România! Aceasta a avut o întrevedere cu președintele României, Klaus Iohannis, la Cotroceni, care a dat asigurări privind sprijinul țării noastre în demersul Republicii Moldova spre aderarea la Uniunea Europeană.

KLAUS IOHANNIS, președintele României

"Vă asigur, doamnă Președinte, că România va continua să sprijine Republica Moldova prin toate pârghiile de care dispune. Drumul pe care Chișinăul îl are înainte, pe calea integrării europene, știm că nu este unul ușor. Parcurgerea acestor etape va conduce însă către consolidarea statului de drept și către o societate modernă, prosperă și întemeiată pe valorile democratice europene. România va continua să vă fie alături în acest demers."

Klaus Iohannis a amintit că România a sprijinit activ și demersurile recente la nivel european de susținere a economiei Republicii Moldova în actualul context.

KLAUS IOHANNIS, președintele României

"Printre acestea se numără măsurile pe linia liberalizării comerțului cu Republica Moldova pentru o serie de produse sau Acordul de facilitare a transportului rutier de mărfuri. În cadrul consultărilor noastre am abordat, evident, și subiectul securității energetice a Republicii Moldova. După cum cunoașteți, Republica Moldova este deosebit de vulnerabilă în acest domeniu, iar populația resimte deja șocurile creșterilor masive ale prețurilor la gaze naturale și energie electrică."

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a exprimat aprecierea și mulțumirea față de sprijinul acordat de România și susține că țara sa are nevoie urgentă de gaze naturale din România pentru a păstra stabilitatea socială.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova

"Apreciem rolul României care, alături de Germania și Franța, a cofondat platforma de sprijin pentru Moldova, în cadrul căreia partenerii noștri de dezvoltare din toată lumea ne oferă sprijin țintit pentru problemele cu care ne confruntăm, dar situația ne cere să acționăm cu urgență maximă și să căutăm soluții alternative, pentru a păstra stabilitatea țării și a trece cu bine de iarnă. Vrem să cumpărăm gaze din România și este nevoie ca acest lucru să fie posibil cât de curând. Acest lucru este critic pentru a ne asigura că oamenii noștri nu vor îngheța la iarnă."

Aceasta este prima întâlnire între cei doi șefi de stat după ce Republica Moldova a obținut, în luna iunie, statutul de țară candidată la UE.


Maia Sandu, la București

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2