Date companie
 
 
 
 

Majorarea accizelor la alcool stimulează evaziunea fiscală

RSS Știri
 
 
Data publicării : 22 Septembrie 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : evaziune, comercianti, alcool, bauturi, tertipuri, fabricanti
 

Decizia Guvernului, de a majora accizele la alcool, cu 25%, de la 1 septembrie, nu este luată în seamă de comercianți, care se folosesc de toate tertipurile posibile pentru a se sustrage fiscalizării băuturilor spirtoase.

AMBIANȚĂ "Nu aș vrea factură. Șefule, cum vreți dumneavoastră, așa le luați. Pe mine nu mă interesează ce faceți dumneavoastră cu ele. Pe mine, banul mă interesează. Că trebuie să pun banii pe firmă."

În Botoșani, spre exemplu, există o întreagă rețea, care se ocupă cu astfel de afaceri ilicite. Sunt firme care cumpără alcoolul făcut de localnici în cazane, îl îmbuteliază și îl vând fără acte.

AMBIANȚĂ "Deci, fără factură, ar fi 28 de milioane... Și cu factură? Factură nu am cum să-ți dau. Dacă eu iau de la particular, particularul nu îmi dă factură. Țuică făcută la cazan, originală! Uitați, acolo, cazanul! Dar cât ați vrea? Vreo 50 de litri, pentru o nuntă. Dacă luați 50, vă dau cu 15 lei(litrul)! Aș putea primi bon ca să o decontez? N-am cum, pentru că eu nu am societate. Sunt persoană fizică."

Alcoolul îmbuteliat clandestin poate provoca, însă, tot felul de surprize neplăcute. Băuturile contrafăcute au un miros puternic de chimicale, iar alcoolul este de proastă calitate.

AMBIANȚĂ "Are bere, adică apă, sirop concentrat din malț și porumb, extract de hamei, aromă, concentrat de morcov. Dați-mi și mie o sticlă să văd cum e! Ce vrei să faci cu asta, să te otrăvești? De la bulgari? Nu e de la bulgari, e turcesc."

Printre tertipurile folosite de fabricanți, ca să nu plătească acciza la stat, se află și acela al înregistrării alcoolului drept produs de igienă corporală.

ROMULUS DASCĂLU, președinte, F.P.I.A. GARANT "Apă de gură cu aromă de prună, la 3 litri, 22 de grade alcoolice. Ea fiind declarată apă de gură la Ministerul Sănătății este scutită de accize."

Ministerul Finanțelor a luat decizia majorării accizelor la alcool și introducerii de accize la bunurile de lux pentru a compensa impactul negativ al reducerii TVA la pâine la 9%. Efectele așteptate de guvernanți nu se fac însă simțite. Deocamdată, statul român pierde 500 de milioane de euro, anual, de pe urma contrabandei cu tutun și alcool.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2