Majorarea salariului minim în ritmul promis de guvernarea PSD va avea ca rezultat creșterea șomajului în rândul tinerilor. Cel puțin așa arată un studiu de impact realizat de Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România și lector al Institutului Bancar Român. Studiul pornește de la o analiză a poverii cheltuielilor salariale pentru companii, pe baza ultimelor situații financiare disponibile. În cercetare se precizează că, deși rata generală a șomajului din România este una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, situația este îngrijorătoare pe categoria de vârstă 20-25 de ani. Aici, țara noastră înregistrează al treilea cel mai ridicat nivel al șomajului din UE. Cercetarea arată și alte efecte ale majorării salariului minim, respectiv descurajarea antreprenoriatului și accentuarea polarizării între firmele mici și cele mari, mai ales atunci când există impredictibilitate cu privire la evoluția viitoare a cadrului fiscal și a altor cheltuieli.
ALEXANDRU VLĂDESCU, reporter "Industria textilă pare a fi cea mai afectată. În acest sector s-a înregistrat, în ultimii trei ani, cel mai ridicat procent al companiilor insolvente raportat la numărul companiilor active. Practic, dacă statul va impune cheltuieli mai mari cu salariile, aceste afaceri riscă dificultăți financiare și chiar întreruperea activității."
Acesta este al doilea studiu de impact al măsurilor fiscale din noul program de guvernare al coaliției PSD-ALDE realizat de Iancu Guda, după cel privind introducerea impozitului pe cifra de afaceri în locul celui pe profit. În anul 2008, salariul minim reprezenta 27% din salariul mediu, însă ponderea a ajuns la 43% în 2016 și va urca la 63% în 2020, dacă se aplică majorările propuse în programul de guvernare. În programul de guvernare din ianuarie, PSD promitea creșterea accelerată a salariului minim pe economie, la 1.450 lei în 2017, măsură aplicată de la 1 februarie, și apoi la 1.510 lei în 2018, 1.625 lei în 2019 și 1.750 lei în 2020. În noul program de guvernare, creșterea este accelerată semnificativ, iar PSD propune salariu minim diferențiat, mai mare cu 15-25% pentru studii superioare. Recent, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, Florin Pogonaru, a declarat că salariul minim diferențiat pentru studii superioare este o măsură comică, menită să salveze universitățile private.
Doi tineri, lipsiți de experiență și fără echipament corespunzător, au solicitat ajutorul salvamontiștilor pentru a ajunge în siguranță în orașul Codlea. Potrivit Salvamont Brașov, persoanele rătăcite au fost localizate în noaptea de joi spre vineri în Măgura Codlei, zona Piatra Albă.
Poliția din România este a doua cea mai coruptă din Uniunea Europeană. Cel puțin așa arată un studiu realizat de organizația nonguvernamentală Transparency International. În general, un român...
Românii reveniți în țară după declanșarea pandemiei de coronavirus, invitați să-și caute job! 129.000 de persoane revenite din străinătate s-au înscris în sistemul de șomaj din România, a anunțat ministrul Muncii...
Ministerul Educației organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi la Școala Europeană de la Bruxelles. Candidații se pot înscrie până pe 14 mai 2021, prin depunerea dosarelor la Registratura...
Ajutor financiar, pentru închiderea minelor necompetitive! Potrivit proiectelor propuse de Ministerul Energiei și adoptate, miercuri, prin două Hotărâri de Guvern, peste 100 de milioane de lei se vor aloca în scopul...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019