Peste trei mii de tineri îmbrăcați în culorile naționale au mărșăluit prin Capitală pentru reîntregirea națională și recunoașterea existenței unui singur popor pe ambele maluri ale Prutului. Voluntarii pro-Basarabia din peste 30 de organizații nonguvernamentale din România, Republica Moldova și diaspora s-au întâlnit în fața sediului Guvernului și au pornit spre Piața Operei. Participanții au susținut că implicarea tinerilor în astfel de acțiuni este îmbucurătoare, după o perioadã de pasivitate a societății românești pe acest subiect.
VOX: ''In anii acestia din urma s-a ridicat o noua generatie unionista, atat la Chisinau, cat si in Romania. Pentru mine, Unirea celor doua tari romanesti este un obiectiv national. (MUSCA) Din pacate, Romania de astazi, duce lipsa de obiective principiale.''
Acțiunea a urmărit sensibilizarea clasei politice și prezentarea unui „Pact pentru Basarabia", care va fi dat spre semnare tuturor candidaților la alegerile din 9 decembrie.
VOX: ''Eu cred ca sunt multe partide politice din România care nu pot strange 1.500 de voluntari astazi, la orice ora, cum putem noi strange pentru cauza Unirii.''
Organizatorii s-au angajat să promoveze în fața electoratului orice candidat la parlamentare care semnează Pactul pe un site special creat în acest scop.
VOX: ''Noi sustinem aceasta campanie de aproximativ sapte ani. (MUSCA) Cu totii am fost romani odinioara. Nu este normal sa fim despartiti de principii politice.''
AMBIANȚĂ manifestanți în mișcare scandeaza ''Acelasi sange, aceeasi tara!''
Marșuri similare au avut loc în acest an și în principalele orașe de peste Prut.
Țara noastră ar putea primi, în aprilie, un al patrulea vaccin împotriva COVID-19! Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat că serul produs de compania Johnson & Johnson ar urma să fie autorizat la jumătatea lunii martie de către Agenția Europeană a Medicamentului, iar începând cu luna aprilie, ar putea ajunge primele doze și în România.
Starea de alertă se prelungește, cu încă 30 de zile, începând de astăzi, a anunțat premierul Ludovic Orban. În hotărârea de guvern au fost cuprinse și reguli pentru desfășurarea alegerilor locale din 27 septembrie.
Sfârșitul nu-i aici! Vom ieși din această criză mai buni, mai puternici. O campanie pentru speranța în viitor, la Național 24 PLUS.
Sfârșitul nu-i aici! Vom ieși din această criză mai puternici, mai buni. O campanie marca Național 24 PLUS.
Sfârșitul nu-i aici! Vom ieși din această criză mai puternici, mai buni. O campanie marca Național TV.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019