Măsuri în cazul ursului care a agonizat o noapte și o jumătate de zi, sub privirile indiferente ale autorităților din Harghita!
TORA APETRII, reporter "Din vina oamenilor care n-au avut tăria să își asume o decizie, ursul a agonizat 17 ore la marginea drumului, având labele picioarelor rupte în accident. În tot acest timp, deși avea dureri groaznice, a fost păzit, nu și tranchilizat. Confruntate cu valul de revoltă în rândul cetățenilor care au urmărit agonia ursului, ca să se apere, autoritățile locale au invocat constrângeri impuse de prevederi legale inexistente."
Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat, luni, că în cazul din Harghita a asistat la o „agonie în direct”, acuzând că ursul a fost supus unui „comportament inuman”. Alexe a anunțat că în prezent este verificat modul în care a acționat reprezentantul fondului de vânătoare.
COSTEL ALEXE, ministrul Mediului "Sunt măsuri excepționale care pot fi luate. Iar autoritățile locale din județul Harghita aveau la dispoziție cadrul legal, încât ar fi putut acționa de sâmbătă seară. Hotărârea de guvern 232/2010 stipulează foarte clar care sunt atribuțiile DSV-ului local, Jandarmeriei, autorităților din cadrul Ministerului Mediului, reprezentanții fondului de vânătoare, astfel încât medicul veterinar ar fi trebuit, de la momentul accidentului, să administreze doză de tranchilizant ursului rănit"
La rândul lui, ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că a demarat procedura de demitere a prefectului de Harghita, afirmând că acesta și-a tratat funcția ca pe una „cu rol decorativ”.
MARCEL VELA, ministrul Afacerilor Interne "În acest sens, evident, trebuie să verific cauză și tot ceea ce a dus la această situație în care Prefectura nu s-a implicat sau de ce nu s-au găsit, de-a lungul timpului, de către alți miniștri și de către alți comandanți și conducători de forțe și de instituții, soluții operative pentru a preîntâmpina asemenea situații neplăcute și chiar dramatice."
Virusul pestei porcine africane, depistat la o fermă din județul Timiș! La ferma respectivă, în care se află circa 30.000 de porci, autoritățile au stabilit zonele de supraveghere și de protecție. Conform comunicatului transmis de Direcția...
Un local din județul Harghita este în vizorul Direcției Sanitare Veterinare, după ce câteva familii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară, iar angajații restaurantului au aceleași simptome. Potrivit comunicatului transmis...
Cetățeni moldoveni, reținuți pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși, județul Vaslui au depistat un cetățean sirian care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat a României, cu ajutorul a doi cetățeni din Republica Moldova, prin eludarea controlului de frontieră, cu intenția de a ajunge în Germania, pentru a-și căuta un loc de muncă.
Operațiune uriașă de căutare, în județul Harghita! Peste 70 de pompieri, polițiști, jandarmi, salvamontiști și voluntari au căutat, marți, un tânăr, în vârstă de 23 de ani, dispărut la începutul lunii februarie. Acțiunile de căutare...
Val de percheziții domiciliare, în cazul conflictului stradal din Urziceni, județul Ialomița, soldat cu moartea a două persoane! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Polițiștii din patru județe...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019