Măsuri speciale, la Ruginoasa! Tradiția respectată an de an, pe 31 decembrie, în localitatea ieșeanã Ruginoasa, mobilizează autoritățile, după ce, în anii trecuți, bătaia cu bâte dintre flăcăi s-a lăsat cu victime. Pentru luni, 31 decembrie, 200 de jandarmi au fost dislocați în zonă, ca să prevină ca ciomăgeala dintre cele două cete de feciori să degenereze în alte violențe.
COSTEL GÂTLAN, șef adjunct, I.P.J. Iași "Sfatul nostru este sã fie cât mai civilizați și cât mai calmi. Iau mãsuri pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în localitatea Ruginoasa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cu efective sporite."
Anul trecut, tradiționala bãtaie a dus la rãnirea gravã a patru persoane. Mai mult, un băiat de 17 ani a ajuns în comã la spital. Unii sãtenii spun cã se așteaptă ca ciomăgeala de anul acesta să fie și mai violentã.
VOX "Vor fi mai rãi anul ãsta. Care pe care, nu se știe. Jandarmii și poliția îi incitã pe bãieții care se mascheazã. Ei se întâlnesc, se bat și gata. Jandarmii îi ațâțã. Cât n-au fost jandarmii, a fost treaba mai bunã."
Nu toatã lumea este, însă, de acord cu o astfel de pãrere.
VOX "Pentru cã sunt și cadru didactic, nu sunt de acord pentru cã bãtãlia asta de dimineațã are influențã și asupra copiilor, negativă. Copiii de la școalã simuleazã aceastã bãtaie."
Deși lupta este violentã, tinerii nu vor sã renunțe la tradiție.
VOX "Ai vrea sã se mai continue cu lupta? Normal, trebuie sã se continue! Așa e din moși-strãmoși!"
Bătaia cu bâte dintre cetele de feciori din Ruginoasa are drept scop alungarea spiritelor rele. Potrivit tradiției, flăcăii din tabãra învingãtoare au dreptul sã-și aleagã fetele cele mai frumoase din sat, pentru însurãtoare.
Prima etapă a revenirii la normalitate a fost marcată astăzi, după ce Guvernul a adoptat o serie de măsuri, iar Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă a fost modificată.
22 de persoane au fost ridicate, în această dimineață, și duse la audieri, în urma unor percheziții care au avut loc în București și în județele Giurgiu, Prahova și Ilfov. Persoanele duse la audieri sunt suspectate...
Sancțiuni după protestele de aseară, iar măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului rămân în vigoare! În conferința de presă susținută în această dimineață, prefectul Capitalei, Alin Stoica și șefii...
Raed Arafat susține că autoritățile nu au în plan instituirea unui lockdown total! Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a declarat că decizia limitării circulației după ora 22:00 a fost luată pentru a limita întâlnirile dintre oameni și subliniază că în alte state, ora de intrare în casă este mult mai devreme comparativ cu țara noastră.
Clasarea dosarului privind intervenția în forță a jandarmilor, la protestul Diasporei din 10 august 2018, a iscat un val de revoltă în rândul celor care au participat la manifestație sau au susținut mișcarea de stradă.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019