Medicul erou Cătălin Denciu, cel care a sărit în foc, în noiembrie 2020, pentru a salva pacienții din secția A.T.I. a Spitalului Județean Piatra-Neamț, a fost premiat de Organiația Mondială a Sănătății, pentru atitudine, sacrificiu și exemplul său profesional și uman. Anunțul a fost făcut chiar de directorul general al organizației, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în deschiderea adunării anuale a agenției ONU pentru sănătate, de la Geneva.
TEDROS ADHANOM GHEBREYESUS, director general, O.M.S. „Doctorul Cătălin Denciu este un specialist în terapie intensivă din România. Era de serviciu în noiembrie anul trecut având grijă de pacienții Covid când a izbucnit un incendiu în spital. 10 pacienți au murit în incendiu, iar în încercarea de a-i salva pe alții, medicul Cătălin Denciu a suferit arsuri de gradul trei pe 40 % din suprafața corpului. Astăzi îl vom onora cu un premiu pentru serviciul, sacrificiul și exemplu său.”
CĂTĂLIN DENCIU, medicul erou „Sunt impresionat și foarte emoționat să primesc recunoașterea muncii și a contribuției mele din partea Organizației Mondiale a Sănătății. Nu m-am așteptat nicio clipă la acest gest. Vreau să le mulțumesc din inimă colegilor belgieni, datorită cărora mă aflu aici, în fața dumneavoastră. Sunt onorat să accept această distincție în numele întregului personal medical din România și din toată lumea.”
ALEXANDRA VLAD, reporter „Timp de aproape 6 luni, medicul erou Cătălin Denciu a stat internat într-un spital din Bruxelles, unde a fost supus unor intervenții chirurgicale și tratamente de recuperare. Medicul a revenit acasă, la Piatra-Neamț, spre finele lunii aprilie, înainte de Paște. Până acum, s-a recuperat bine, dar mai are nevoie de terapii, în scopul recăpătării flexibilității articulațiilor.”
În aprilie, anul acesta, Cătălin Denciu a fost declarat ”Eroul Anului 2020” în Belgia. În schimb, autoritățile din România nu au dat niciun semn, până la ora actuală, de apreciere a eroismului tânărului medic din Piatra-Neamț.
Polițistul ieșean Cristian Neculau, felicitat și premiat pentru gestul eroic de a o salva pe șoferița care a plonjat cu mașina în lacul Cirici! Sâmbătă, Cristian Neculau a sărit în lac și a scos-o la timp pe femeia...
Primul deces din cauza căldurii, înregistrat la Iași! Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost găsit prăbușit pe stradă, cu hipertermie severă. Omul, care avea o temperatură de peste 42 de grade...
Secțiile de Terapie Intensivă destinate bolnavilor de COVID-19 sunt aproape de limita maximă de ocupare a paturilor disponibile. Duminică, autoritățile anunțau că mai erau doar 6 paturi libere...
Demonizată de unii și lăudată de alții, medicul pneumolog din Oradea, Flavia Groșan, trage o concluzie a disputelor aprinse din aceste zile. Ea notează pe pagina sa de Facebook, cităm: „Acum o oră am terminat...
Medicul Călin Doboș, supranumit „chirurgul vedetelor”, condamnat la închisoare definitiv pentru moartea unei paciente, a fost prins în timp ce încerca să fugă din țară. El a fost prins la vama Nădlac II-Csanadpalota, Ungaria...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019