Avertizare transmisă de ANAF, cu privire la o nouă tentativă de înșelăciune prin mesaje false! Conform comunicatului transmis de Fisc, contribuabililor li se solicită în mod ilegal, în numele instituției, informații despre facturile emise prin e-Factura. În comunicat se arată că mesajele frauduloase sunt trimise de la adresa de e-mail dan.stanciu@m-finante.com, adresă care nu este asociată în niciun caz cu Agenția Națională de Administrare Fiscală. Instituția îndeamnă ferm contribuabilii să nu răspundă la astfel de solicitări și să nu ofere nicio informație. ANAF informează că serviciile legate de e-Factura sunt accesibile prin intermediul Spațiului Privat Virtual și API-ului, subliniind că acest serviciu gratuit a fost creat pentru o comunicare securizată cu instituția. Pentru informații fiscale generale, contribuabilii sunt îndrumați să acceseze call center-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la numărul 031 40 39 60, se mai precizează în comunicat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019