Date companie
 
 
 
 

Micii creatori de tehnologie

RSS Știri
 
 
Data publicării : 9 Decembrie 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Targ de stiinta Poli
 

30 de copii din mediul rural au participat, sâmbătă, la Târgul Național de Știință CODE Kids 2023. Aflat la cea de-a patra ediție, evenimentul a fost organizat de Fundația Progress, la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București. Copiii sunt componenți ai celor 15 echipe CODE Kids din toată țara, care s-au calificat la târgurile regionale și au prezentat proiectele de robotică menite să rezolve problemele comunitare.

CAMELIA CRIȘAN, CEO, Fundația Progress ”De exemplu, veți vedea proiecte făcute de către copii, unde, dacă un bătrân dintr-o comunitate, bolnav de Alzheimer, uită unde se găsește, poate să apese trei secunde pe un buton. Familia lui va primi un SMS și o locație, care va fi dată de către Google Maps, ca să poată să îl găsească.”

Proiectele tech prezentate de copii sunt originale, creative și răspund nevoilor identificate în comunitate. Tocmai de aceea, anul acesta conceptul se numește "Stay curios. Explore the impossible”.

DAVID, coder, CODE Kids ”- Cum v-a venit ideea aceasta de proiect ”Smart House”? - Inițial, am vrut să facem doar o aplicație prin care să controlăm ledurile, dar, puțin câte puțin, ne-a venit o idee să completăm din ce în ce mai mult și am adăugat și un senzor de gaz. Ideea pentru acesta ne-a venit de la incendiul din Crevedia. Acest senzor de gaz detectează alcool și fum.”

ALEXANDRA, coder, CODE Kids ”Noi am dorit să aducem agricultura în era digitală, să folosim cât mai mult tehnologia, pentru a ușura munca celor care sunt pasionați, în special, de grădinărit. Avem aici o plăcuță Arduino 1, conectată la un ecran LCD. Prin acest sensor ne indică pe ecran dacă nivelul solului este prea ud sau prea uscat.”

MATEI, coder, CODE Kids ”Noi aici am făcut o stație de reciclare, care recizlează cu ajutorul unui braț robotic. Brațul robotic noi l-am printat la imprimanta 3D și i-am pus viață cu ajutorul plăcuței Arduino. Acest braț ia deșeurile din containere, le pune pe bandă selectiv. Acest proiect chiar poate da o lecție și o învățătură tuturor cum să recicleze mai corect.”

În cadrul târgului au fost organizate workshopuri de robotică și imprimantă 3D, treasure hunt și alte activități, atât pentru adulți, cât și pentru copii cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani. Din 2017, Fundația Progress a inițiat, pilotat și rafinat învățarea programării pentru copiii cu vârsta între 10 și 14 ani din mediul rural, folosind bibliotecile publice ca spații de învățare și bibliotecarii publici ca îndrumători.


Micii creatori de tehnologie

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2