Un adolescent afgan a fost descoperit ascuns într-un geamantan, într-un tren cu destinația Austria, oprit la Vama Curtici. Polițiștii de frontieră au observat că o pasageră în vârstă de 24 de ani, care s-a prezentat pentru efectuarea formalităților, prezenta semne vizibile de agitație. Din acest motiv, ei au trecut la controlul amănunțit al bagajelor. În geamantanul femeii a fost găsit un băiat în vârstă de 15 ani, din Afganistan. Tânăra a declarat că este prietena fratelui minorului și că intenționa să-l ducă în Germania, la fratele lui. Minorul a fost preluat de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad. Adolescentul afgan este cercetat pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar femeia, pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019