Date companie
 
 
 
 

Mină explodată în dig, la Costinești

RSS Știri
 
 
Data publicării : 14 August 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Update mina
 

Panică, luni-dimineață, la Costinești! Autoritățile din județul Constanța au intrat în alertă, după ce, în jurul orei 09:00, s-a produs o explozie puternică în digul din fața unui hotel. La fața locului au intervenit rapid echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, iar Garda de Coastă a executat verificări la fața locului. Potrivit șefului salvamarilor din Costinești, s-a zguduit pământul din cauza deflagrației, care a aruncat în aer pietre și apă. La fața locului, echipele ISU au stabilit un perimetru, în interiorul căruia au constatat că o mină marină a explodat, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica. Ea a precizat că nu s-au înregistrat victime în urma exploziei. Câteva ore mai târziu, o persoană din Mangalia a alertat serviciul unic de urgență 112, spunând că ar fi văzut o mină marină care plutește în derivă în zona digului din Mangalia. Forțele Navale Române au pregătit rapid o echipă de scafandri, care s-a îmbarcat pe o navă a Gărzii de Coastă din Mangalia. Scafandrii s-au deplasat în zona în care a fost semnalată a doua mină, cu scopul de a o identifica și neutraliza. Forțele Navale au transmis că, după verificarea amănunțită a perimetrului respectiv, s-a constatat că mina care l-a speriat pe omul din Mangalia, era, de fapt, un buștean mai mare. După explozia minei marine în digul din Costinești, șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, a dispus măsuri de întărire a cercetării în zona deflagrației. Începând de la ora 13:00, puitorul de mine și plase s-a angajat într-un marș de cercetare și inspecție a apelor, de la Constanța, până la Mangalia.


Mină explodată în dig, la Costinești

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2