Ministerul Finanțelor nu are, deocamdată, o formulă aplicabilă pentru scăderea ratelor la bănci pe doi ani, în cazul românilor cu lefuri sub 1.600 de lei. Măsura, anunțată de șeful Guvernului, ar urma să intre în vigoare de la 1 aprilie. Nu se știe, însă, cât de doritoare vor fi băncile să o aplice. Potrivit datelor anunțate de guvernanți, 900.000 de români s-ar încadra în limitele de venit, pentru reducerea ratelor la bancă la jumătate. Șeful B.N.R, Mugur Isărescu, nu crede, însă, că măsura va fi aplicată în toate cazurile.
MUGUR ISĂRESCU, guvernator BNR "Nu cred că vor fi toți! Și măsura e o măsură opțională, voluntară, dacă vă place mai mult, și urmează să se aplice în urma negocierilor dintre client si bancă."
Problema costurilor este o altă nebuloasă. Dincolo de chestiunile tehnice cu privire la modul de aplicare, această masură a generat un adevărat scandal în USL. Crin Antonescu îl acuza, din nou, pe Victor Ponta că nu a discutat cu PNL această propunere. Este contrazis, însă, de șeful Guvernului.
VICTOR PONTA, premierul României "Nu a fost nicio discuție, la care Antonescu să nu fie de față. Nu știu cum să vă raspund! A fost duminică seara, luni am avut discuția cu F.M.I., după care, miercuri, în ședința de Guvern, repet, am fost toți acolo, poate din prezentarea tehnică nu s-au reținut, dar noi am cerut mandat, cum a cerut de fiecare dată."
Persoanele fizice care au credite la bănci sau I.F.N. și au un venit salarial net mai mic decât salariul mediu net pe economie pot solicita creditorului o restructurare a datoriei contractate. Această restructurare va fi acordată pentru credite care nu înregistrează întârzieri la plată sau care au întârzieri la plată de cel mult 90 zile. rata va fi diminuată cu cel mult jumătate din cuantum, dar nu cu mai mult de 500 lei. Facilitatea se va acorda pe cel mult doi ani, atâta timp cât debitorul își onorează corespunzător serviciul datoriei.
Sute de mii de noi doze de vaccinuri împotriva tuberculozei și hepatitei B, disponibile în perioada următoare! Ministerul Sănătății a anunțat că a achiziționat 406.000 de doze de vaccin anti TBC...
Șeful Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor, Petre Neacșa, a fost arestat preventiv, pentru luare de mită. Măsura a fost luată în dosarul privind cumpărarea de nave la suprapreț...
Companiile încep vaccinarea angajaților! Vicepreședintele CNCAV, Andrei Baciu, a anunțat că săptămâna aceasta, peste 40 de companii vor organiza centre de vaccinare la sediile lor, pentru a imuniza...
Garanție de 50 de bani, pentru sticlele din plastic! Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat la un post de televiziune, că săptămâna viitoare va prezenta coaliției de guvernământ un act normativ...
Ministerul Sănătății a aprobat ordinul privind testare în farmacii cu teste antigen rapide, în scopul depistării coronavirusului. Potrivit prevederilor, farmacia poate poate opta pentru desfășurarea...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019