Franța va sprijini financiar proiectele derulate în România pentru integrarea socială a romilor. Este anunțul ministrului francez de Interne, Manuel Valls, aflat într-o vizită de două zile în România, unde e însoțit de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Bernard Cazeneuve. Oficialii de la Paris au mers în mijlocul romilor din Câmpia Turzii. Ei s-au oprit mai întâi la o școală unde se derulează un proiect de reinserție școlară a copiilor romi. Cei doi miniștri au mai vizitat o cantină de ajutor social, construită cu bani europeni și o casă de romi în care stăteau 26 de persoane, majoritatea copii. Potrivit ministrului de Interne al Franței, țara sa va aloca în următorii doi ani 260 de mii euro pentru cinci proiecte derulate în câteva localități din țara noastră, unde există comunități importante de romi.
MANUEL VALLS, ministrul de Interne al Franței "Este o problemã complexã, care nu poate fi rezolvatã în câteva luni, mai ales cã este o problemã cunoscutã de mai multe decenii. Pentru aceasta, nu conteazã discursurile și nici acuzațiile. Noi nu stigmatizãm nici pe romi, nici pe români."
Miercuri, Manuel Valls declara că Franța va continua să desființeze taberele ilegale de romi și să-i conducă la graniță de o manieră ''forțată sau asistată'', pentru a se întoarce în România. Avertismentul ministrului francez de Interne a venit după întâlnirile cu premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu.
MANUEL VALLS, ministrul de Interne al Franței "Noi avem propriile responsabilități în Franța. Evacuarea taberelor amplasate ilegal, conducerea cetățenilor la frontiere, conducerea forțatã sau ajutată, dar și programe de integrare în câmpul muncii și alte măsuri."
TRAIAN BĂSESCU, președintele României "In problema romilor va asigur ca suntem deschisi la o totala colaborare, inclusiv cu retrimiterea de polițisti in Franta, insa nu putem accepta formulări de genul ''România e responsabilă de alungarea populației de etnie romilor care se vede nevoită să se refugieze în Franța". Vreau sa stiti ca România nu își alunga niciun cetățean de pe teritoriu."
Potrivit vicepreședintelui Comisiei Europene, Viviane Reding, situația juridică a romilor din Franța este din ce în ce mai bună, datorită unor decizii ale guvernului de la Paris, care vizează integrarea acestei comunități în societate. Reding a recunoscut, totuși, că este nevoie de timp pentru ameliorarea condițiilor materiale ale romilor.
100 de ani de relații diplomatice între România și Japonia, marcați de Banca Națională a României, prin lansarea unei monede de argint! Aceasta a fost inclusă în circuitul numismatic al BNR și va avea...
Dacă e duminică, e Start Show România! Echipa de producție a intrat în vacanță, dar asta nu înseamnă că telespectatorii ar putea fi lipsiți de spectacolul de televiziune preferat. Diana Matei și Adrian...
România, sub amenințarea ciclonului de la Marea Neagră! Meteorologii avertizează că, în acest sfârșit de săptămână, țara noastră va fi lovită de ciclonul format în Marea Neagră, fenomen care va genera furturni puternice.
Distracția continuă, la Național TV! Gazdele „Start Show România” vă dau întâlnire mâine, de la ora 13:00, la o nouă ediție de excepție. Vă veți petrece ziua de duminică în compania unora dintre...
Pregătirile pentru Paște au intrat pe ultima sută de metri nu numai în gospodăriile românilor, ci și în platoul Start Show România! Diana Matei și Adrian Enache, gazdele show-ului dumneavoastră...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019