Date companie
 
 
 
 

Ministrul Educației vrea să elimine notarea la unele materii școlare

RSS Știri
 
 
Data publicării : 30 Martie 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : profesori, elevi, note, materii, pricopie, presiune
 

Vești bune pentru elevi, care ar putea scăpa de presiunea notelor măcar la câteva dintre materiile de studiu. Ministrul Educației, Remus Pricopie, a demarat deja consultările cu specialiștii, pentru cădea de acord asupra măsurilor menite să reducă disconfortul resimțit de copii, atunci când vine vorba de școală.

REMUS PRICOPIE, ministrul Educației "Am început să discut cu profesori și, în interiorul ministerului, despre posibilitatea ca la anumite discipline să nu mai existe notă."

Printre materiile vizate de această măsură se numără religia, sportul și educația civică.

MARIA COJESCU, director de școală "Modul în care te raportezi la credința unui copil și la cunoștințele lui despre religie mi se pare că se poate, foarte bine, evalua prin calificative."

Limba română și matematica ies din calcul, atunci când vine vorba de eliminarea notelor, chiar dacă elevii aici întâmpină cele mai mari dificultăți.

VOX "La matematica, da, ar fi mai ok, ar fi mai puțină presiune."

VOX "- Aș prefera la materiile de matematică, chimie, fizică, bio. - Crezi că o să ajungi să primești așa? - Probabil, nu!"

Ministrul Educației susține că eliminarea notelor la anumite materii ar avea efecte benefice și asupra mediei generale, pe care elevii ar putea-o înregistra la finalul anului școlar.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2