Deși pare paradoxal, nefericirea, obezitatea și abilitățile sociale limitate sunt caracteristicile copiilor care provin din țările cu venituri ridicate, potrivit UNICEF. Îngrijorător este faptul că, în medie, 40% dintre copiii din toate statele membre ale Uniunii Europene și ale Organizației Pentru Cooperare și Dezvoltare Economică nu dețin competențe de bază în ceea ce privește cititul și matematica, la vârsta de 15 ani. Copiii din Bulgaria, România și Chile se descurcă cel mai slab. La polul opus se află Estonia, Irlanda și Finlanda. În privința României, aceasta se află pe locul 4, între țările incluse în raport, în ceea ce privește bunăstarea mintală a copiilor. 85% dintre copiii români, cu vârsta de 15 ani, au o satisfacție de viață ridicată și își fac prieteni cu ușurință. 67% dintre minori spun că sunt implicați în luarea deciziilor acasă și 56% participă la luarea deciziilor la școală. Totuși, Lituania raportează cea mai ridicată rată a suicidului în rândul minorilor. O altă mare problemă este obezitatea, care a crescut în rândul copiilor lumii, în ultimii ani.
BIANCA ROTARU, reporter
„În plus, pe fondul pandemiei de coronavirus, majoritatea țărilor au închis școlile de mai bine de 100 de zile, în pararel cu măsuri stricte de izolare. Astfel, pierderea membrilor familiei și a prietenilor, anxietatea și izolarea au adâncit și mai mult aceste probleme.”
Seria acestor rapoarte realizate de UNICEF cuprinde date de dinaintea instaurării pandemiei. Raportul scoate în evidență faptul că cele mai bogate țări nu reușesc să ofere o copilărie fericită. UNICEF atrage atenția că dacă guvernele nu iau măsuri rapide, ne putem aștepta la o creștere accelerată a sărăciei infantile și la deteriorarea sănătății mintale și fizice. Sprijinul acordat familiilor și copiilor pentru a face față pandemiei este complet inadecvat, notează UNICEF.
Poliția din România este a doua cea mai coruptă din Uniunea Europeană. Cel puțin așa arată un studiu realizat de organizația nonguvernamentală Transparency International. În general, un român...
Probele prelevate în cadrul unui studiu medical privind infectările cu SARS CoV-2 au scos la iveală date alarmante. Studiul de secvențiere a genomului virusului SARS CoV-2, realizat de cercetătorii de la MedLife...
UNICEF a transmis un apel guvernelor de a face din redeschiderea școlilor o prioritate. Reprezentanții organizației avertizează cu privire la prejudiciile aduse procesului de educație și bunăstării copiilor, pe măsură...
O familie cu doi copii din România are nevoie de peste 7.000 de lei lunar, pentru un trai decent, arată un studiu realizat de Fundația Friedrich Ebert Stiftung. Potrivit studiului, valoarea coșului minim de consum...
Refuzul de a purta mască de protecție crește dramatic riscul de infectare cu COVID-19. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de o echipă formată din cercetători de la Universitatea din Texas, Universitatea...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019