Date companie
 
 
 
 

Mircea Geoană, numit adjunct al secretarului general NATO

RSS Știri
 
 
Data publicării : 17 Iulie 2019
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : geoana, nato, stoltenberg, adjunct secretar
 

Mircea Geoană, funcție de top în NATO! Geoană, fost ministru de externe și fost lider al PSD, va fi adjunctul secretarului general al Alianței Nord-Atlantice. Anunțul a fost făcută de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Este cea mai înaltă poziție politică pe care a avut-o vreodată un român într-o organizație internațional în ultimii 20 de ani. Până acum, această funcție a fost ocupată doar de reprezentanți ai Statelor Unite ale Americii. Mircea Geoană își va prelua funcția în octombrie, când o va ănlocui pe Rose Gottemoeller, din Statele Unite. În vârstă de 61 de ani, Mircea Geoană a fost ambasador al României la Washington și ministru de Externe. El a condus PSD și a candidat la prezidențialele din 2009, când a pierdut în fața lui Traian Băsescu. După pierderea alegerilor pentru șefia PSD în fața lui Victor Ponta, Mircea Geoană a fost exclus din partid și a înființat o nouă formațiune, Partidul Social Românesc. El este președintele Institutului Aspen România, o asociație non-profit, apolitică.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Crește încrederea în UE ( 21 Ianuarie 2025 )

    Românii nu vor ca țara noastră să iasă din Uniunea Europeană. Un nou sondaj arată că procentul cetățenilor care doresc ca România să rămână în Uniunea Europeană este în creștere, respectiv 88,1% față de de 71,7% în ianuarie 2022. 

  • Navă militară românească, în misiune de deminare ( 12 Iulie 2019 )

    Misiune NATO împotriva minelor! Un vas militar aparținând Forțelor Navale Române a pornit într-o misiune internațională în Marea Neagră, împotriva minelor, alături de nave din țări precum Italia, Franța și Turcia.

  • Roșia Montană și militarii români în misiuni externe, la CSAT ( 27 Iunie 2018 )

    România va pune la dispoziție anul viitor pentru misiuni în afara țării cu 305 militari mai mulți decât în acest an. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Astfel, Armata României va...

  • România cere ajutor european, în criza imunoglobulinei ( 6 Martie 2018 )

    Măsură extremă în criza imunoglobulinei! România a activat mecanismul de protecție civilă, cerând oficial ajutorul țărilor din Uniunea Europeană și NATO. Ministrul Sănătății a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă...

  • Adunarea Parlamentară NATO, la București ( 9 Octombrie 2017 )

    Amenințarea Rusiei la granița României și măsurile de securitate pe care Alianța Nord-Atlantică le va adopta în perioada următoare, discutate la București! Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat...

 
 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

1 USD = 4.2726 RON
0.0073
1 EUR = 4.7627 RON
0.0020
 

Program TV


Miercuri, 09 Apr. 2025
 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2