Moșii de vară, ziua în care românii îi pomenesc pe cei dragi, trecuți în lumea de dincolo! În toate bisericile ortodoxe s-au oficiat Sfânta Liturghie și parastase, iar credincioșii au împărțit ofrande pentru sufletele celor adormiți. Gospodinele dau de pomană mâncarea preferată a celor dispăruți, neapărat în vase noi, de lut sau de porțelan, împodobite cu flori sau fructe de sezon și umplute cu lapte, vin sau apă. Tot în această zi, oamenii duc la biserică crengi de tei și frunze de nuc, pentru a fi sfințite, și pe care apoi le pun la icoană sau la streașina casei, pentru a fi feriți de spiritele rele. Tradiția spune că la Moșii de vară, toți cei adormiți se duc pe Valea cu Dor, unde fiecare găsește bucatele primite de pomană. Cine nu găsește nimic, se retrage trist în mormânt, ținând în brațe crengi înflorite de tei.
ALEXANDRA VLAD, reporter
”De Moșii de vară sunt legate numeroase superstiții. În seara de sâmbătă, nu este bine să mergi la fântână sau să treci printr-o răscruce de drumuri izolată, fiindcă pe acolo trec duhurile rele. De asemenea, ca să nu ai probleme, este bine să dormi în propria locuință. Femeile nu au voie să tricoteze sau să toarcă, pentru că toți colacii dați de pomană nu vor ajunge la cei pomeniți. Dacă plouă în această zi, recolta anului va fi foarte bogată. Tradiția mai spune că cei care sărbătoresc Moșii de vară vor avea parte de sănătate tot anul.”
Sărbătoarea, care are loc în fiecare an, în ajunul Rusaliilor, marchează finalul perioadei de 50 de zile, începute în Joia Mare, în care, conform credinței populare, porțile cerului sunt deschise. În acest timp, sufletele celor răposați merg în locurile unde s-au născut și au trăit. Se spune că dacă familiile nu respectă tradiția de Sâmbăta Morților, sufletele adormiților nu se întorc în pace în lumea de dincolo.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019