Vremea neprielnică strică planurile turiștilor de pe litoral, dar infuzia de energie transmisă de Mihai Dacin, de la microfonul Național FM, îi ajută să-și mențină cota de optimism cât mai sus. Din studioul de la Mamaia, cu vervă, muzică românească de calitate, concursuri cu premii atractive și fidel misiunii de a da tonul distracției în rândul ascultătorilor, Mihai a reușit și vineri să mențină ”Stația de 10” la ”cota de relaxare” a verii. Acum, se pregătește pentru configurarea ultimei zile a sezonului estival. Sâmbătă, Crina Matei va fi alături de Mihai Dacin, în studioul Național FM de pe litoral, cu informații proaspete și de interes privind noua stagiune a Teatrului Fantasio. Tot sâmbătă, vor fi acordate ultimele șase premii estivale, iar ascultătorii vor alege hit-ul verii Național FM, dintr-un top de zece melodii. Totodată, Mihai va face bilanțul acestei veri incitante petrecute la malul mării, cu distracție, muzică de calitate și concursuri cu premii. Nu ratați sâmbătă, între orele 08:00 și 11:00, ”Stația de relaxare” a Național FM de la mare, cu Mihai Dacin într-o formă de zile mari.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019