Date companie
 
 
 
 

Neînțelegeri privind coplata, între Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor și asociațiile pacienților

RSS Știri
 
 
Data publicării : 16 August 2012
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : negocieri, ministerul, sanatatii, pacienti, asociatii, coplata
 

Negocierile privind proiectul de introducere a coplății în sistemul sanitar nu par să contureze un punct de vedere comun, Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor, asociațiile pacienților. Ultima discuție, privind oportunitatea aplicării acestei măsuri, a fost purtată miercuri, între reprezentanții Ministerului Sănătății și cei ai asociațiilor pacienților, dar fără vreun rezultat. Motivul: nici reprezentanții pacienților nu au o poziție comună în privința coplății. Liderii unor organizații care apără drepturile pacienților vor ca taxa să fie introdusă doar pentru anumite servicii medicale și fără tarife dinainte stabilite, ci cu procente care să ajungă până la cel mult 10% din suma pe care o decontează Casa de Asigurări de Sănătate. Alții resping total ideea de coplată.

IULIAN PETRE, vicepreședinte, C.O.P.A.C. "Noi, ca asociatie de pacienti, de principiu nu suntem de acord cu aceasta coplata, dar daca totusi va fi nevoie de introducerea unei coplati si niste costuri suportabile pentru pacientii din Romania."

VASILE BARBU, președinte, Asociația pentru Protecția Pacienților "Daca pana la urma nu se va accepta aceasta formula de catre FMI, va trebui sa aplicam acea coplata, dar la modul la care sa nu afecteze pacientul. Procentual pe valoarea serviciului si nu 5 lei pentru ca daca platim 5 lei inseamna sa platim 30% din valoarea serviciului la medicul de familie de exemplu."

GHEORGHE IONESCU, președinte, Asociația SanoHep România "Noi vrem excluderea coplății."

CEZAR IRIMIA, președinte, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer "Noi consideram ca este o restrictionare a accesului la servicii medicale si la tratament."

Reprezentanții asociațiilor pacienților se vor întâlni, din nou, luna viitoare , cu oficialii din Ministerul Sănătății. Introducerea coplății în sistemul sanitar este unul dintre angajamentele Guvernului, stipulat încă de anul trecut în acordul de împrumut convenit cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2